Cluj: Petrecere cu 20 de persoane la un apartament din Mănăștur. Toți participanții au fost amendați

Updated on noiembrie 9, 2020 În ultimele 48 de ore, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au desfășurat acțiuni cu efective mărite fiind legitimate peste 230 de persoane și verificate aproximativ 90 de obietive.

În urma abaterilor constatate, s-a impus aplicarea unui număr de 121 de sancțiuni contravenționale, 96 dintre acestea în conformitate cu Legea 55/2020.

Cluj: Petrecere cu 20 de persoane la un apartament din Mănăștur. Toți participanții au fost amendați 1

 

În cadrul acțiunilor, la data de 8 noiembrie polițiștii Secției 4 Poliție Cluj-Napoca au fost sesizați cu privire la faptul că la un imobil de pe raza municipiului se ascultă muzică la o intensitate înaltă.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au identificat un număr de 21 de persoane care s-au reunit cu prilejul organizării unei petreceri.

Astfel, polițiștii au aplicat participanților la eveniment sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020, iar organizatorul petrecerii a fost sancționat atât în conformitate cu Legea 61/1991 pentru încălcarea a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cât și pentru nerespectarea normelor de protecție impuse în vederea prevenirii și combaterii pandemiei de Covid-19. Valoarea totală a sancțiunilor fiind de 13.500 lei.

Advertisements
error: Content is protected !!