Primar din Cluj infectat cu coronavirus. „Împreună cu familia, suntem nevoiți ca în următoarele 14 zile să ne autoizolăm”

Updated on octombrie 28, 2020 Primarul comunei Jucu, Valentin Dorel Pojar a scris pe Facebook că el și soția sa au fost depistați pozitiv cu coronavirus.

„În cursul zilei de ieri am primit confirmarea în urma testului covid, atât eu cât și soția mea suntem pozitivi. Astfel, împreună cu familia, suntem nevoiți ca în următoarele 14 zile să ne autoizolăm.

Primar din Cluj infectat cu coronavirus. „Împreună cu familia, suntem nevoiți ca în următoarele 14 zile să ne autoizolăm” 1

Am luat și vom lua toate măsurile pentru a ne proteja pe noi și pe cei apropiați. Am manifestat forme ușoare ale virusului până în acest moment, iar în urma tratamentului sperăm ca evoluția să fie una bună.

Vă îndemn să tratați cu maximă seriozitate tot acest fenomen și să respectați cu strictețe măsurile de igienă. Din punct de vedere administrativ, împreună cu colegii de la primărie, am întreprins toate măsurile necesare pentru a preveni răspândirea virusului. Sănătate la toată lumea”, a scris acesta pe pagina sa de Facebook.

Advertisements
error: Content is protected !!