Updated on octombrie 20, 2020 Într-o intervenție avută în această dimineață la postul de televiziune B1 TV, prefectul Mircea Aburdean a oferit câteva informații privind ceea ce urmează pentru Cluj Napoca, după ce municipiul a depășit rata de infectare cu COVID-19 de 3 la mia de locuitori.
Prefectul a declarat că astăzi va avea loc o ședință în care vor fi analizate datele și vor fi luate măsuri.
„Astăzi vom avea o ședință în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență în care vom analiza situația și datele pe care le avem în acest moment. Rata incidenței cumulate pe ultimele 14 zile în municipiul a fost ieri de 3,02, deci suntem puțin peste limita critică de trei la mie. Vom analiza astăzi și vom lua o decizie în acest sens.
Așteptăm și rezultatele testărilor de ieri, numărul cazurilor și incidența actualizată de astăzi. În funcție de acest indicator vom lua decizia”, a declarat Mircea Abrudean.
El a mai spus că restricțiile care se vor impune sunt identice cu cele din întreaga țară.
„Restricțiile sunt identice peste tot în țară pentru că vorbim de aplicarea hotărârii de Guvern. Noi ca și comitet județean nu avem competențe să restrângem sau extindem aceste limitări, sunt foarte clar expuse în hotărâre.
Când se trece de indicatorul de 3 la mie se aplică aceste prevederi, respectiv: masca obligatorie în spații deschise, trecerea la scenariul trei a instituțiilor de învățământ, închiderea restaurantelor la interior și celelalte prevederi care sunt descrise”, a mai spus prefectul.
Mircea Abrudean a explicat și care este cauza numărului mare de cazuri din județ, dar și cum se descurcă sistemul sanitar din Cluj.
„Nu vorbim de probleme (în Cluj) pentru că trebuie să ne raportăm și la numărul de teste pe care îl facem. În județul Cluj facem peste 2.000 de teste în fiecare zi din care aproximativ 50% sunt testări la cerere.
Sigur că relaxarea din ultima perioadă a dat un impuls acestei explozii de cazuri, dar întotdeauna este important să ținem cont și de acest factor, adică una este să testezi peste 2.000 de oameni în fiecare zi, alta este când faci 4-500 de teste cum se întâmplă în alte județe unde numărul cazurilor este mai mic.
În momentul de față noi am decis să mai deschidem un spital de fază II, respectiv Spitalul Municipal Clujana, care are 17 paturi de terapie intensivă și aproximativ 120 de paturi normale COVID. În momentul nu avem probleme din acest punct de vedere. Sigur că sistemul medical este la capacitate maximă, medicii sunt extrem de obosiți, dar eu zic că deocamdată ne descurcăm”, a încheiat prefectul.