Porti gigantice, construite la Cluj

Updated on iulie 3, 2014

Doua porti gigante care vor fi montate la un baraj de acumulare din Norvegia au fost construite de o firma specializata in confectii metalice din Cluj Napoca, acestea fiind cele mai mari porti construite vreodata in Romania.

porti-gigante

12 muncitori au lucrat la constructia ce a durat mai bine de jumatate de an. Fiecare structură, construită din oţel carbon şi inox, măsoară 17 metri lungime şi 5 înălţime şi cântăreşte peste 60 de tone.

Din cauza dimensiunilor gigantice, încărcarea porţilor pe maşina specială cu care vor fi transportate în Norvegia a durat aproape două ore. Transportul lor va dura cel putin doua saptamani, iar acesta va fi escortat de politi pana in tara nordica.

„Poate vinerea viitoare o să ajung la destinaţie. O să fie o călătorie lungă! Va fi foarte greu drumul în România, dar după ce părăsesc ţara, drumul va fi drept în cea mai mare parte”, a afirmat Per Lyngstad, transportator citat de digi24.

„Poarta se va folosi la un baraj. Este pentru evacuarea apei, în caz de inundaţii. Din discuţiile cu proiectantul, reiese că ar fi cea mai mare poartă livrată în Norvegia din ultimii 30 de ani”, a declarat Bianca Hudrea, manager de proiect.

„Când mergi acasă, te gândeşti tot la ea, cum să faci să iasă bine. A doua zi când vii aici, vrei să vezi dacă ceea te-ai gândit peste noapte iese sau nu. Planeitatea ei a fost foarte dificil de obţinut şi mai ales partea de inox”, a explicat Radu Gocan, inginer tehnolog.

Advertisements
error: Content is protected !!