Updated on septembrie 11, 2020 Primarul Emil Boc a transmis ieri un mesaj la final de mandat.
“Nu ştiu dacă va mai fi vreo şedinţă sau nu de Consiliu Local, dacă va mai fi, voi relua acelaşi mesaj: în primul rând, vreau sa vă mulţumesc dragi colegi pentru efortul comun pe care l-am făcut în aceşti 4 ani, să ducem Clujul acolo unde este şi cred că 3 lucruri pot fi spuse şi cu care ne putem mândri fiecare dintre noi, şi în acelaşi timp să lăsăm moşternire pentru cei care vor conduce Clujul după 27 septembrie, prin votul clujenilor, a spus primarul, citat de Ziua de Cluj.
„Cred că este un manadat care a dus Clujul pe primul loc în România şi este un oraş de referinţă în Europa şi un oraş magnet, este mandatul care a dublat economia Clujului, prin investiţii şi locuri de muncă bine plătite şi este mandatul care a gestionat până acum, bine, prima pandemie după cel de-al doilea Război Mondial şi care ne-a pus foarte multe probleme.
Sunt lucruri pentru care putem merge acasă liniştiţi, sunt lucruri care puteau fi făcute mai bine, mai repede, dat întotdeauna am respectat legea. Am construit împreună oraşul în care fiecare să se simtă acasă, poate aceasta este cea mai mare realizare a noastră, a tuturor, indiferent de culoare politice, etnie sau opţiune. A meritat”, a mai declarat edilul Emil Boc.