O fată de 18 ani a fost găsită fără viață, vineri, în localitatea Parhida, comuna Tămășeu, din județul Bihor. Descoperirea a fost făcută în jurul prânzului, iar echipajele medicale ajunse la fața locului au putut doar să constate decesul.
Polițiștii și procurorii au deschis o anchetă pentru omor, iar în teren au fost mobilizate efective suplimentare pentru căutarea unui bărbat de 39 de ani, din aceeași localitate, bănuit de implicare în crimă. Căutările se desfășoară cu filtre rutiere, câini de urmă, drone și elicopter, iar suspectul a fost dat în consemn la frontieră.
Autoritățile fac apel la populație ca orice informație care ar putea ajuta la găsirea bărbatului să fie transmisă de urgență la 112 sau celei mai apropiate unități de poliție. Poliția recomandă oamenilor să nu încerce să intre în contact cu persoana căutată.
Poliția Bihor a făcut publice fotografia și coordonatele unui bărbat de 39 de ani din localitatea bihoreană Parhida, suspectat că ar fi autorul crimei descoperite vineri, 8 mai. Victima este o tânără de 18 ani, informează Bihoreanul.
„Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, desfășoară activități pentru depistarea unui bărbat – Bóné Jozsef-Zsolt, de 39 de ani, din localitatea Parhida, județul Bihor, bănuit de implicare într-o faptă de omor, comisă în cursul zilei de 8 mai a.c., în localitatea Pahida, județul Bihor”, se anunță într-un comunicat transmis vineri de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor.
Pentru găsirea suspectului, autoritățile au mobilizat efective suplimentare de polițiști și jandarmi, fiind instituite filtre rutiere și desfășurate verificări în teren cu sprijinul câinilor de urmă, al dronelor și al unui elicopter.
„În cadrul activităților de căutare și depistare, au fost mobilizate efective sporite de polițiști și jandarmi, fiind instituite filtre rutiere și desfășurate verificări în teren, cu sprijinul câinilor de urmă, al dronelor și al unui elicopter, pentru extinderea activităților operative și verificarea zonelor de interes”, au transmis reprezentanții IPJ Bihor.
Totodată, suspectul a fost dat în consemn la frontieră.
Polițiștii fac apel la populație ca orice informație care poate ajuta la depistarea bărbatului să fie transmisă de urgență la 112 sau celei mai apropiate unități de poliție.
