Un băiețel de 1 an și 4 luni a murit înecat în piscina bunicilor, în localitatea Dobrești, județul Dolj, după o clipă de neatenție. Copilul ar fi fost în grija străbunicii, în timp ce mama lui îi ajuta pe bunici să vândă căpșune. Potrivit relatărilor, femeia a strigat după ajutor când și-a dat seama ce s-a întâmplat, însă băiețelul nu a mai putut fi salvat. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte ale tragediei.
Copilul venise în vizită la bunici, în comuna Dobrești, din Dolj, împreună cu mama sa, fratele de 7 ani și sora, de 6 ani. Cei mici ar fi fost lăsați o vreme în grija străbunicii, timp în care băiețelul s-ar fi îndepărtat. A fost găsit în piscina din curte, în apa adâncă de aproximativ 50 de centimetri.
Echipajele medicale chemate de urgență au încercat zadarnic să-l readucă la viață. Nu se știe cât a stat copilul în piscină până să fie descoperit de membrii familiei, care erau în grădină, la cules de căpșuni, informează stirileprotv.ro.
„Pe aia bătrână am auzit-o. „Ajutor, salvaţi-mă” că eram tocmai la grădină”, spune un vecin. Copilul se afla împreună cu mama sa în vizită, iar, la un moment dat, ar fi fost lăsat nesupravegheat pentru câteva clipe. Micuțul a ieșit singur în curte și a căzut în piscina în care se afla jumătate de metru de apă, informează observatonews.ro.
Când a fost găsit, copilul de 1 an şi 4 luni era în stare gravă. Echipajele medicale ajunse la fața locului au încercat minute în șir să îl resusciteze. Nu au putut face, însă, nimic ca să îi salveze viaţa. „În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate”, a declarat Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt IPJ Dolj.
Întreaga comună este în stare de șoc. Nimeni nu îşi explică cum a fost posibil totul.”E o zi neagră, o zi de doliu pentru întreaga comunitate a localităţii. Fără cuvinte. O familie muncitoare, deci nu erau nişte oameni care să fie neştuirutori”, a declarat Mihail Ţiulescu, primarul comunei Dobreşti.
