CFR Cluj a câştigat cu 1-0 meciul cu Lugano. Elveţienii au dominat autoritar, au avut două goluri anulate cu VAR, dar ardelenii s-au apărat bine şi au marcat prin Sinyan din fază fixă, în prelungiri. Dan Petrescu a recunoscut că echipa lui a avut mare noroc şi a făcut show la declaraţii, spunând că Lugano nu ar avea adversar în SuperLiga. Antrenorul lui CFR Cluj a vorbit despre absenţe, dar şi despre transferul lui Edjouma:
„Exact ce-am spus înainte de meci: sacrificiu şi să avem noroc. Fără noroc n-am fi bătut astăzi. Am fost dominaţi total. A fost cea mai bună echipă din Europa care a jucat aici. Ne-am organizat în apărare, cu schimbările era greu din cauza accidentărilor.
Nu găseam mijlocaşi. Lugano, în campionatul românesc, ar fi 100% campioană, n-ar avea adversar. Valoarea lor, mai mare decât a noastră. Unii se aşteptau să batem, dar, ca de obicei, am încercat să ne apărăm.
La fotbal nu câştigă cine domină şi cine are posesia. Am revenit la ce îmi place mie, 1-0, gol din fază fixă. Jucătorii au fost azi eroi. Chiar dacă am fi pierdut, nu aş fi avut ce să le reproşez. La pauză am spus să mai ţinem puţin de minge că va fi foarte greu să rezistăm. Portarul a apărat bine şi este o seară extraordinară pentru Cluj. Nici nu vreau să mă gândesc la ce va fi duminică. U Craiova e în formă, a bătut 4-0.
Va fi foarte greu duminică. Din cine a jucat, nu ştiu cine va putea să o facă duminică. Braga este o echipă superbă. Patronul ştie, i-am povestit, avem nevoie de jucători.
El este cooperant. Eu zic că Muhar şi Emerllahu sunt cei mai buni mijlocaşi din România, sunt greu de înlocuit. E greu să iei jucători acum. Cu Edjouma… au aflat cei de la FCSB că vine la CFR Cluj şi s-au întâmplat lucruri”, a spus Dan Petrescu, citat de fanatik.ro.
Tabloul final: FCSB și CFR Cluj, capi de serie în play-off-ul Europa League
FCSB și CFR Cluj sunt echipele românești care vor juca în turul 3 preliminar Europa League. Ambele vor fi cap de serie la tragerea la sorți a play-off-ului, faza care urmează după turul 3 și ultima bătălie înainte de grupă.
Tragerea la sorți a play-off-ului Europa League va avea loc luni, 4, august, de la ora 14:00. Aceasta se va desfășura înainte de meciurile din turul 3 preliminar UEL. Pentru a ajunge să joace cu adversarele scose în cale de sorți în play-off, FCSB trebuie să treacă de Drita în turul 3 preliminar, iar CFR Cluj trebuie să o elimine pe Braga.
Partidele FCSB – Drita și CFR Cluj – Braga vor avea loc pe 7 august. Meciurile din manșa a doua, ambele în deplasare pentru formațiile din România, se vor disputa pe 14 august, scrie gsp.ro.
CFR Cluj va profita de coeficientul celor de la Braga, 46. Practic, dacă trec de portughezi, ardelenii le preiau coeficientul, urcând în prima urnă, și ar întâlni un adversar, teoretic, mai slab.
Posibilii adversari pentru FCSB și CFR Cluj în play-off-ul Europa League:
Rijeka/Shelbourne
Genk
pierzătoarea dintre Pafos și Dinamo Kiev
RFS/KuPS
Zrinjski/Breidablik
Lincoln/Noah
Aberdeen
pierzătoarea dintre Shkendija și Qarabag
Sigma Olomuc
Samsunspor
Brann/Hacken
pierzătoarea dintre Kairat și Slovan Bratislava.