Traian Băsescu, după alegeri: Ar fi groaznic pentru România să avem un şef de galerie care ajunge preşedinte fără să fi practicat nicio meserie

Actualizat: 5 mai 2025, 08:07

Traian Băsescu, după alegeri: Ar fi groaznic pentru România să avem un şef de galerie care ajunge preşedinte fără să fi practicat nicio meserie 1

Fostul preşedinte Traian Băsescu a comentat, duminică, rezultatul primului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din 2025. În opinia fostului șef de stat, ar fi ”groaznic” pentru România să avem un şef de galerie care ajunge preşedinte fără să fi practicat nicio meserie.

„Simion a evoluat destul de liniştit, pentru că cele 3 televiziuni care au avut candidaţi la prezidenţiale – România TV, Antena 3 şi Realitatea – s-au bătut între ele. Probabil pentru turul 2 ar trebui să se hotărască, aşa cum au încercat să-l distrugă pe Nicuşor Dan, să-ncerce să-l arate cine e pe acest Georgescu, care e un şarlatan şi nimic altceva, un şarlatan carismatic, care a ştiut să-i păcălească şi care l-a făcut până şi pe Ponta să umble cu Biblia după el şi când merge la baie”, a spus Traian Băsescu, citat de stirileprotv.ro.

Ar fi groaznic pentru România să avem un şef de galerie care ajunge preşedinte fără să fi practicat nicio meserie. E o campanie făcută în stil de şef de galerie, nu altfel! Dar, dacă poporul român îl alege, vorba americanilor, să respectăm votul”, a adăugat el.

Fostul preşedinte a menţionat că ”ar trebui să existe un efort patriotic în mass-media romînească să arate cine e Călin Georgescu, să-i ia toate afirmaţiile astea care n-au nimic în comun cu realitatea, să le explice oamenilor că sunt păcăliţi”.

Pe de altă parte, trebuie să recunoaştem că incultura noastră ne face să fim păcăliţi de asemenea specimente – Georgescu sau Simion, candidatul care triumfă acum în primul tur”, a mai spus Traian Băsescu.

Advertisements
error: Content is protected !!