Tragedie fără margini într-o familie din Huedin, judeţul Cluj. Doi copii, fraţi, de patru şi şase ani au murit înecaţi într-o groapă plină cu apă, chiar lângă casă. Locul în care s-a petrecut nenorocirea se află pe un şantier care nu aparține primăriei, ci CFR-ului.
– M-a sunat soţia: Hai repede că au murit nepoţii!
– A fost o mică neatenţie
Aşa explică vecinii nenorocirea care s-a petrecut aseară în Huedin. Copiii de 4 şi 6 ani se aflau în grija bunicii când s-a petrecut tragedia. Micuţii au ieşit la joacă, fără să fie supravegheaţi, chiar dacă toată lumea ştia că în proximitate se află groapa plină cu apă, scrie observatornews.ro.
În fracţiune de secundă copiii au căzut în ea. „Au venit doi copii ce stăteau pe aici şi au zis: Mătuşă, hai repede că a murit un copil în apă! Când m-am dus acolo la apă, nepotul meu era pe burtă”, povesteşte o rudă. „Se jucau pe acolo şi probabil că au alunecat. Cum e acolo terenul, puteau să alunece. Şi au picat amândoi acolo”, spune un alt membru al familiei.
Disperate, până la sosirea salvatorilor, rudele au sărit în apă pentru a îi salva pe cei mici: „Pe ăla mare l-a salvat cumva, l-a scos, dar pe ăla mic nu l-a găsit nimeni, doar eu. M-am băgat sub apă şi acolo l-am găsit. M-am băgat cu totul în apă, l-am prins de picior şi l-am scos afară”. „Când forţele noastre au ajuns la faţa locului doar unul dintre copii se mai afla în apă, fiind scos la suprafaţă imediat de către pompieri. Ambii minori se aflau în stop cardio-respirator, astfel că echipajele au întreprins manevre de resuscitare”, a declarat Olar Paul, purtător de cuvânt ISU Cluj.
Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor, medicii au fost nevoiţi să declare decesul.
Revoltaţi, oamenii care locuiesc în zonă îl acuză pe şeful de şantier de neglijenţă. „Povesteam cu cineva: Aici o să se întâmple odată ceva. O maşină sau cineva o să cadă. Poţi să cazi cu maşina. Păcat de copii, săracii!”, spune un localnic. „Şeful echipei, şeful muncitorilor ar fi trebuit să pună o plasă şi să închidă acolo că putea să moară orice om. Venea un om beat, mergea pe acolo şi cădea. Oricine putea!”, explică alt bărbat. „Asta e de un an de zile acolo. Şi a rămas aşa, descoperită. La fiecare ploaie s-a adunat apa şi aşa s-a întâmplat”, declară un vecin.
Acasă, cei doi fraţi mai aveau o surioară de doar 2 ani care îi aştepta să se întoarcă.
Primarul orașului Huedin, Mircea Moroșan a transmis marți, 29 aprilie, că lucrările la groapa în care au murit înecați doi copii de 4 și 6 ani nu aparține primăriei, ci CFR-ului.
”Este extrem de trist ce s-a întâmplat. E o tragedie. Trebuie să spunem că lucrarea NU aparține Primăriei Huedin, ci firmei care execută lucrări la terasamentul căii ferate. CFR a dat lucrarea unei firme, iar acea firmă a efectuat lucrările. Din nou, lucrarea NU e a noastră, ci a CFR-ului, care este beneficiar final”, a transmis Mircea Moroșan pentru INFO Huedin.
Autoritățile vor trebui să facă lumină în ce privește tragedia din data de 29 aprilie. Trebuie văzut dacă firma care executa lucrări la calea ferată a semnalizat corespunzător respectiva groapă sau nu, a mai adăugat primarul, accentuând din nou faptul că Primăria nu are nicio legătură cu lucrarea respectivă.
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Cluj a precizat că tragedia s-a produs în jurul orei 16:40, într-o zonă în care se desfășurau lucrări la infrastructura feroviară. Groapa era amplasată în incinta unui șantier, iar împrejurările exacte în care cei doi minori au ajuns în apă fac în prezent obiectul unei anchete.
„Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs incidentul și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun”, a transmis marți IPJ Cluj.