Cu fiecare început de an universitar, Clujul se transformă într-un furnicar de activitate. Mii de studenți, atât cei care revin, cât și cei noi, se angajează într-o cursă contracronometru pentru a-și găsi un cămin departe de casă.
Prima lecţie pe care o învaţă studenţii e să fie atenţi la ofertele care sună prea bine ca să fie adevărate. Mulţi proprietari de apartamente profită de naivitatea şi lipsa de informaţii şi le cer chirii imense, deși oferă foarte puțin în schimb.
Mulţi chiriaşi se plâng că apartamentele nu au condiţii minime, iar proprietarii nu investesc nimic. Păcălelile au ajuns la un nivel superior: unii escroci se dau drept proprietari de locuințe şi storc bani frumoşi de la tinerii de bună-credinţă, informează observatornews.ro.
Proprietar: “Până luna viitoare sunt în Germania. Îți pot păstra garsoniera, dar ca să nu îmi iau țeapă vreau 200 de euro, un avans, prin transfer bancar”.
“Un anunț foarte bun. Vorbiți pe Whatsapp cu proprietarul, proprietarul să vă spună să îi trimiteți 100-200 de euro avans ca să vă păstrez apartamentul. Dar el mai face asta cu 100 de oameni. Apoi peste o lună când se întoarce în țară nu mai dai de el, nu mai răspunde la niciun telefon, ia-l de unde nu e”, explică Cristi Priză, agent imobiliar.
Specialiștii recomandă să nu plătim nimic înainte să vedem apartamentul și, în plus, trebuie să cerem nişte acte ca să ne asigurăm că imobilul chiar aparţine celui care vine la vizionare. După ce am văzut apartamentul și ne-am convins că este cel potrivit, specialiștii recomandă să încheiem un contract în care să fie precizate obligațiile și beneficiile atât ale proprietarului, cât și ale chiriașului.
“Vezi un apartament foarte bun, poziție foarte bună, preț excelent. Și când suni… tocmai l-am închiriat, dar dacă vreți am altceva la fel de bun. Dar când ajungi acolo vezi că nu are nicio legătură cu celălalt anunț”, adaugă Cristi Priză, agent imobiliar.
Pe piaţa din Cluj-Napoca se pot observa, luna aceasta, unele creşteri ale chiriilor solicitate pentru apartamentele cu 3 camere. Proprietarii vor, în medie, 699 euro/lună, cu 24 euro mai mult decât în iulie. Raportat la august 2023, preţurile s-au majorat pentru aceste proprietăţi cu 17%, mai mult decât în toate celelalte centre regionale majore monitorizate de Imobiliare.ro.
În cazul garsonierelor şi apartamentelor cu 2 camere, chiriile au stagnat comparativ cu luna anterioară, şi s-au majorat cu 9%, respectiv 10% faţă de vara trecută.
„Există, chiar şi în aceste condiţii, zone unde găseşti chirii sub 500 de euro în Cluj-Napoca. Cel mai ieftin cartier este, în momentul de faţă, Someşeni. Plăteşti 400 euro/lună pentru un apartament. Chiar dacă preţurile sunt convenabile, Someşeni dispune de o ofertă restrânsă şi atrage un număr mic de potenţiali chiriaşi. Chirii sub 500 de euro găseşti şi în Mănăştur, Dâmbul Rotund, Iris şi Gruia.
În schimb, plăteşti lunar cele mai mari sume de bani proprietarului, dacă vrei să te muţi în zone precum Andrei Mureşanu, Plopilor sau într-o clădire din centrul oraşului. Luna aceasta cele mai căutate cartiere sunt Mărăşti şi Gheorgheni, unde chiria medie pentru un apartament este de 550 euro/lună. Alte variantă populare în rândul potenţialilor chiriaşi sunt Mănăştur şi Zorilor.
De altfel, în Mănăştur şi în Gheorgheni pot fi găsite cele mai multe apartamente de închiriat din Cluj-Napoca. O ofertă bogată există, în momentul de faţă, şi în zona centrală a oraşului, respectiv în cartierele Mărăşti şi Zorilor”, subliniază sursa citată.