Accident Cluj. Un bărbat a murit după ce două maşini şi un TIR s-au lovit pe DN 16

Updated on iulie 23, 2024 Accident Cluj. Un bărbat a murit după ce două maşini şi un TIR s-au lovit pe DN 16 1

Un bărbat de aproximativ 30 de ani a murit, iar altul a fost rănit, marţi, în urma coliziunii dintre două maşini şi un TIR. Accidentul s-a produs pe DN 16, în judeţul Cluj, relatează News.ro.

Salvatorii au ajuns la faţa locului, pe DN 16, pe raza localităţii Căianu Mic, cu mai multe autospeciale şi cu elicopterul SMURD.

„La faţa locului au ajuns trei autospeciale cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD, un echipaj SAJ şi elicopterul SMURD, din cadrul Punctului Aromedical Jibou. Pompierii au asigurat accesul către o persoană încarcerată într-unul dintre autoturismele avariate, acesta din urmă fiind răsturnat în afara părţii carosabile. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 30 de ani, nu prezenta semnale vitale, astfel încât s-a impus extragerea de urgenţă şi aplicarea imediată a manevrelor de resuscitare”, a transmis ISU Cluj.

Sursa citată a precizat că bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare. De asemenea, la locul accidentului un al doilea bărbat a primit primul ajutor calificat şi a fost transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Centrul Infotrafic a transmis că în accident au fost implicate un autotren şi două autoturisme, circulaţia se desfăşoară dirijat, alternativ, pe DN 16 Cluj-Napoca – Reghin, în zona localităţii Căianu Mic.

Advertisements
error: Content is protected !!