Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat marţi, într-o emisiune la Prima News, că metroul de la Cluj este cel mai întârziat proiect din PNRR, unde nu există nici contract de dirigenţie de şantier. El a făcut comparaţia cu alt proiect de metroul, Magistrala M6 spre Otopeni, care este deja în stadiu de execuţie de 30%.
„Magistrala M6, pe care acum o contractăm, este deja în stadiu de execuţie de 30%, am reuşit să o introducem în PNRR şi vom deconta banii pe ea”, a spus Câciu, citat de hotnews.ro.
Ministrul Investiţiilor a precizat că la Cluj este „acelaşi timp de infrastructură, dar suntem încă la stadiul în care nu avem contract de dirigenţie de şantier, nu avem o delimitare de şantier şi să înceapă săpăturile, deşi până la finalul acestui an ar trebui să avem execuţie de 50%.”
„Sunt îngrijorat”, a precizat ministrul Adrian Câciu, adăugând că o să meargă după campanie acolo, pentru că nu vrea să se creadă că este un atac. „Chiar mi-aş dori ca întreaga atenţie la autoritatea locală să se îndrepte spre acest proiect, pentru că este un proiect care dacă este util pentru toţi clujenii, haideţi să îl facem”, a mai comentat Câciu.
Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, declara, în luna iulie 2023 că ordinul de începere a lucrărilor pentru metroul din Cluj-Napoca este 1 septembrie, iar şase luni este faza de proiectare, după care urmează obţinerea autorizaţiei de construcţie, finalizarea exproprierilor.
Metroul din Cluj ar urma să aibă 21 de stații, costă în total 9 miliarde lei pentru o magistrală „la cheie”. Din această sumă circa 1,5 miliarde lei sunt fonduri din PNRR, iar termenul de realizare este de 8 ani, cu 12 luni pentru etapa de proiectare și 7 ani pentru execuție. Constructor este Asocierea Gulermak (Turcia) – Alstom – Arcada.
Metroul clujean este unul „ușor”, iar trenurile vor fi mult mai scurte decât cele de la București: trei vagoane, față de șase câte are un tren de metrou în București. Lungimea unui tren de la Cluj va fi de 51 m, față de 112 m la București, iar capacitatea maximă (număr de pasageri) va fi per tren la Cluj mai mică decât la București, 540 de persoane la Cluj față de 1.200 de persoane în Capitală