Dan Petrescu a semnat cu CFR Cluj a patra oară. „Am bătut palma cu Dan Petrescu! Negocierile au durat foarte puțin”

Updated on aprilie 15, 2024 Dan Petrescu a semnat cu CFR Cluj a patra oară. „Am bătut palma cu Dan Petrescu! Negocierile au durat foarte puțin” 1

Dan Petrescu (56 de ani) a semnat un contract pe 3 ani cu formația din Gruia, scrie Digi Sport. Liber de contract după despărțirea de Jeonbuk, “Bursucul” a revenit în România și s-a întâlnit cu patronul CFR-ului, Ioan Varga.
Cele două părți au bătut palma rapid, iar acordul va intra în vigoare la finalul acestui sezon, mai scrie sursa citată.

În ultimele 6 etape din play-off, de CFR Cluj ar urma să se ocupe în continuare interimarii Ovidiu Hoban (41 de ani) și Francisc Dican (56 de ani).
Neluțu Varga a reconfirmat știrea revenirii lui Dan Petrescu la CFR Cluj și a oferit o primă reacție, în exclusivitate pentru  Fanatik.
„Am bătut palma cu Dan Petrescu! Negocierile au durat foarte puțin, ne leagă și o relație specială, de respect și de prietenie. Dan Petrescu a semnat deja un contract pe trei ani cu CFR Cluj, dar începând din vară. Vrea să se mai odihnească. În perioada aceasta nu a dorit să preia echipa.

Acum vrem să creionăm o strategie care să ne ajute să fim campioni în sezonul viitor. Suntem foarte, foarte fericiți că «antrenorul titlu» s-a întors acasă, adică aici, la Cluj, și suntem siguri că o să avem aceleași performanțe pe care le-am avut întotdeauna cu acest tehnician formidabil. Da, pot să vă confirm oficial, Dan Petrescu este la CFR Cluj din vară”, a declarat patronul lui CFR Cluj.

Dan Petrescu a revenit în România: „Nu sunt robot”
E bine când se vorbeşte de tine. Nu sunt robot, să mă duc direct la o echipă în momentul ăsta. Am nevoie de puţină pauză şi e normal. Nu prea am mai văzut meciuri din România, nu prea mai ştiu ce e aici, decât rezultatele. Nu am mai urmărit niciun meci, că nu am avut unde.

Vă daţi seama, acolo (n.r. la CFR Cluj) au fost cele mai mari succese ale mele şi e normal să se speculeze aşa. Mi-e dor de fotbal, asta e clar. La CFR Cluj m-am simţit bine tot timpul. Dacă voi merge acolo, e clar că mă duc ca acasă. Acum însă am nevoie de o pauză”, a spus Dan Petrescu recent.

Advertisements
error: Content is protected !!