(Video) Un consilier local și-a „invitat” colegii la WC. A uitat să închidă camera pe Zoom și s-a filmat făcându-și treaba la wc, în plină ședință

Updated on martie 29, 2024 (Video) Un consilier local și-a „invitat” colegii la WC. A uitat să închidă camera pe Zoom și s-a filmat făcându-și treaba la wc, în plină ședință 1

Un consilier local din Brașov a demonstrat că nu se pricepe foarte bine să gestioneze avantajele tehnologiei, după ce a uitat să își închidă camera în timpul unei ședințe de lucru a comisiei de specialitate din care face parte. El s-a filmat în timp ce-și făcea treaba la WC, permițându-le atât celor care participau la şedinţă, dar și cetățenilor care urmăreau ședința live pe pagina oficială de Facebook a Primăriei Braşov, să îl privească în timp ce își face nevoile, relatează publicație brașov.net, conform G4Media.

Mai exact, în timpul dezbaterilor de la Comisia 4 a CL Brașov – Comisia pentru activităţi ştiinţifice, social – culturale, muncă, familie, educative, sportive, agrement, tineret, religie, învăţământ, sănătate şi protecţie socială – liberalul Adrian Codreanu (PNL luptă, la Brașov, cel puțin, sub sloganul „Treabă chibzuită” – n. red.) s-a dus la toaletă să rezolve niscaiva probleme fiziologice, scrie Biz Brasov.

Problema a apărut în momentul în care alesul local a uitat să pună pe stop camera de filmat a telefonului prin care participa la ședința comisiei, iar aceasta a surprins întreg procesul creator al consilierului local. Imaginile au fost transmise live pe canalul de YouTube al Primăriei Brașov.

Sondaj PNL-PSD: Scripcaru 37%, Coliban 24%, Pătrașcu 20,8%, la egalitate cu Veștea
După ce PSD Brașov a schimbat astăzi candidații pentru Primăria Brașov și Consiliul Județean Brașov, liderii partidului condus de Ciolacu au venit și cu detalii despre sondajele de opinie făcute la nivelul municipiului Brașov :

„Au fost 55 de întrebări, de la centru , 1003 respondenți din municipiul Brașov. George Scripcaru are 37%, pe alianță, Allen Coliban e sub 24% și încă nu am început campania, deci el nu mai are unde să urce, a urcat 4 ani. Dacă ne uităm cu cât a câștigat în 2020 și cât are acum, o dezamăgire, nu are nicio șansă. Lucian Pătrașcu are 20.8%, la egalitate cu Adrian Veștea”, a anunțat președintele PSD Brașov, senatorul Marius Dunca, conform Biz Brasov.

El a explicat și cum speră că va fi lista comună a PSD-PNL pentru Consiliul Local Brașov:

error: Content is protected !!