Răbufnirea unui tânăr medic specialist ATI, după ce a primit mărunțiș la salariu! „Nu credeam că la vârsta de 30 de ani, după 6 ani de facultate, 5 ani de rezidentiat, cu un examen de specialitate promovat cu media generala de 9.33, eu încă voi fi întreținută de părintii mei si voi primi pachet de acasă”

Updated on martie 12, 2024 Răbufnirea unui tânăr medic specialist ATI, după ce a primit mărunțiș la salariu! „Nu credeam că la vârsta de 30 de ani, după 6 ani de facultate, 5 ani de rezidentiat, cu un examen de specialitate promovat cu media generala de 9.33, eu încă voi fi întreținută de părintii mei si voi primi pachet de acasă” 1

Probleme mari pentru medicii care termină rezidențiatul. Sătulă de umilința pe care este nevoită să o îndure, după șase ani de facultate și alți cinci de rezidențiat Mirela C., medic specialist ATI, a răbufnit și a expus pe rețelele de socializare realitatea cruntă cu care se confruntă atât ea, cât și colegii săi.

Medicul a postat pe pagina sa de Facebook, o imagine în care apare o mână plină de mărunțiș, iar în dreptul acesteia a descris în detaliu drama cu care se confruntă zilnic un specialist ca ea în România.
Dacă îmi spunea cineva că o să fiu medic specialist ATI și ăștia vor fi banii mei la 2 luni de la specialitate, cu nota de promovare a examenului de specialitate printre primii 10% pe țară, nu credeam. Nu e doar realitatea mea, ci a multora dintre colegii mei.

Nu credeam că-mi voi număra mărunțișul din ghiozdan ca să văd dacă pot să îmi cumpăr o cafea în drum spre spital.
Nu credeam că nu voi avea posibilitatea de a-mi plăti taxele de participare la congresele noastre nationale de ATI, in conditiile in care se doreste actualitate si profesionalism din partea noastra zi de zi.
Nu credeam că a scoate un post de medic specialist la concurs intr-un spital de stat este un proces atat de anevoios si nimeni nu iti poate spune cat va dura. Asa ca, nici tu nu stii daca lunile urmatoare te vor prinde tot somer sau angajat cu carte de munca.

Nu credeam și nu aș fi crezut dacă nu trăiam pe propria-mi piele ca fara certificatul de medic specialist eu nu exist si nu imi va fi permis sa efectuez garzi pe numele meu nici macar ca rezident de anul al V-lea, iar in felul asta voi ramane cu rate neplatite la banca.
Nu credeam că la varsta de 30 de ani, dupa 6 ani de facultate in care am primit bursa de studiu si dupa 5 ani de rezidentiat, cu un examen de specialitate promovat cu media generala de 9.33, eu inca voi fi intretinuta de parintii mei si voi primi pachet de acasa, pentru ca parcursul obtinerii actelor de specialist, a obtinerii unui post de medic specialist ATI va dura atat de mult.

Am fost naivă să cred că examenul nostru european avea să fie cea mai grea parte- de fapt, era singurul lucru care depindea de mine, și deci, cel mai ușor. Cât despre restul… rămâne să aflăm.
Asa că, dragi colegi mai mici, poate voi puteti invata ceva din asta si veti reusi sa schimbati macar o parte dintre lucruri in favoarea voastra, asa cum trebuie sa fie.

E greu sa iti mentii focusul doar pe ceea ce faci, sa muncesti cu drag si spor cand tu nu ai ce pune pe masa.
Am făcut această postare din dorința de a arata că nu toți medicii sunt șpăgari cum se presupune. Ba chiar, cei la început de drum trăiesc de pe-o zi pe alta în speranța unor vremuri mai bune”, a scris medicul Mirela C., pe pagina sa de Facebook, conform RTV.

Rafila: Majorări salariale pentru personalul medical; asistenţii medicali – 30%, medicii – 8%
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a precizat că Ordonanţa de Urgenţă adoptată joi de Guvern privind majorarea salariilor de bază ale personalului medical prevede venituri mai mari pentru asistenţii medicali cu 30% şi pentru medici cu 8%, acordate în două tranşe, din lunile martie şi iunie.

Pentru asistenţii medicali, cumulativ cu cei 5% acordaţi la începutul anului, majorarea e de 35%, o majorare consistentă. Personalul TESA primeşte 20%, personalul auxiliar – 25% şi ceva mai puţin la medici care au avut salariile mărite încă din 2018 foarte mult şi acum, în afară de cei 5% acordaţi la începutul anului, mărirea e de 8%. Toate aceste măriri vor fi acordate în două tranşe, în martie şi în iunie. Majorarea se raportează la salariile din decembrie“, a spus ministrul Rafila, la Antena 3, conform Agerpres.

Ministrul Sănătăţii a punctat că întotdeauna există şi persoane nemulţumite, dar “deschiderea de care a dat dovadă Guvernul în cadrul constrângerilor bugetare existente a fost maximă”.
“Mai mult decât atât nu cred că se poate acorda. E un început care arată buna credinţă şi determinarea Ministerului Sănătăţii, a Guvernului pentru a îmbunătăţi condiţiile pentru salarizarea personalului medical. A fost o mărire consistentă, între 20 şi 35%, în funcţie de categoria profesională. (…) Este o remuneraţie corectă”, a adăugat Rafila,

Potrivit acestuia, trebuie dezvoltate criterii de plată pentru performanţă.
Nu poţi să pui semnul de egalitate între un chirurg care face câteva operaţii într-o lună şi altul care care face câteva operaţii pe zi. Din păcate, în momentul de faţă au acelaşi venit. (…) Performanţa în medicină o măsori şi prin cantitate şi prin complexitatea intervenţiilor pe care le faci. De exemplu, o operaţie de apendicită nu e similară cu o operaţie de neurochirurgie.

Eu mă refer la aceeaşi categorie de personal, adică nu compari un neurochirurg cu un chirurg general, şi acolo trebuie să existe o plată prin care performanţa să fie încurajată. Discut despre un concept, nu despre punerea lui în aplicare mâine, dar asta este direcţia în care trebuie să ne îndreptăm. (…) Managerul trebuie să aibă la îndemână instrumente de a crea departajări”, a mai afirmat ministrul Alexandru Rafila.

error: Content is protected !!