Armata la tineri: „Fără mama și tata un an? E prea mult. La distracție aș renunța, dar la familie nu“

Updated on februarie 12, 2024 Armata la tineri: „Fără mama și tata un an? E prea mult. La distracție aș renunța, dar la familie nu“ 1

Generațiile mai în vârstă, care au prins serviciul militar obligatoriu, nu prea înțeleg generațiile tinere care fug de armată. Perioada petrecută în armată ar fi timp pierdut, cred unii. Pentru foarte mulți, prăsirea temporară a mediului familial pare a fi argumentul cel mai solid atunci când justifică de ce se tem de perspectiva înrolării.

Pe Andrei, de exemplu, îl sperie gândul că ar putea fi încorporat în perioada următoare. Mai are puțin până împlinește vârsta majoratului, când ar putea experimenta traiul strict din armată. „Nu mi se pare normal să mergem în armată la 18 ani. Este un an pierdut”, ne spune Andrei, un tânăr de 17 ani, din Focșani, potrivit Adevarul.

Adolescentul a aflat ce înseamnă viața cazonă din poveștile auzite de la rude. „Tata mi-a zis că a stat un an degeaba. A învățat, ce-i drept, și niște lucruri când a fost acolo, să tragă cu arma, disciplină. Dar nu l-a ajutat cu nimic armata. Aici, acasă, pot să ies cu prietenii, să mă îmbrac, să-mi iau ce vreau. Acolo nu va mai fi este așa”, este convingerea lui Andrei.

Cei mai mulți tineri cred că armata n-ar face altceva decât să le fure bucuriile vârstei. Când ar mai avea ei timp să meargă în cluburi pentru a-şi etala îmbrăcămintea la modă. „Îmi place să fiu actual și să mă port bine, să fiu respectat, admirat”, se prezintă George, un puști tot din Focșani.

El se încadrează perfect în tiparul generației sale: modern, exuberant, optimist și pus pe fapte mari, gata inclusiv să îmbrace uniforma militară. Pare dispus la orice sacrificiu pentru țară, însă cu mici excepții. „La distracție aș renunța pentru armată, dar la familie nu am cum, dacă ar fi să plec un an, să nu mai am contact cu ei, nu aș putea. În schimb, îmi asum orice, fără drept de libertate, fără internet, fără telefon. Doar acces la familie și prieteni să am”, spune George.

Pentru generaţia născută în era internetului şi a telefoanelor smart, perspectiva înrolării pare o sperietoare. Sunt și tineri care percep altfel eventuala încorporare în structurile Armatei Române. „Aș putea rezista fără ieșiri, cu prietenii. Mai greu cu familia și persoanele apropiate”, este de părere Valentin, licean din Buzău.

Și părinții noștri făceau aceste chestii și e ceva normal, ne călește pe viitor să avem mai multă experiență, să înfruntăm viața altfel”, declară Andrei, un buzoian în vârstă de 18 ani.  „Am avut și eu în gând să urmez cariera militară, dar ulterior am avut alte planuri”, ne spune Gabriel, elev la un colegiu din Buzău.

Letonia, ţară membră NATO, a reintrodus stagiul militar obligatoriu
Obligativitatea urmării stagiului militar a intrat în vigoare în luna ianuarie. Bărbaţii cu vârste între 18 şi 27 de ani vor fi obligaţi să urmeze un an de serviciu militar, indiferent dacă locuiesc în ţară sau peste graniţe, scrie Ziarul Financiar.

Cei care refuză pot fi amendaţi sau chiar încarceraţi, deşi există şi o serie de excepţii, precum afecţiunile medicale, părinţii din familii monoparentale sau cei cu cetăţenie duală care au îndeplinit deja un stagiu militar în altă ţară.
Decizia vine în contextul în care Letonia încearcă să-şi îmbunătăţească pregătirea militară prin creşterea numărului de militar, atât activi, cât şi în rezervă, dar şi prin investiţii în armament.

error: Content is protected !!