Cine vine în Gruia în locul lui Dan Petrescu? CFR Cluj are pe listă 2 antrenori italieni

Updated on iunie 9, 2023 După despărțirea de Dan Petrescu, CFR Cluj se află în căutare de antrenor. Președintele clubului, Cristi Balaj, a confirmat informația conform căreia italianul Cristiano Bergodi este unul dintre antrenorii doriți la CFR Cluj, însă a mărturisit că există discuții și cu un alt tehnician.

Din informațiile FANATIK, cel de-a doilea antrenor contactat de oficialii din Gruia este tot un italian. Este vorba de Roberto Bordin, care a câștigat de curând titlul în Republica Moldova cu Sheriff Tiraspol.

Cine vine în Gruia în locul lui Dan Petrescu? CFR Cluj are pe listă 2 antrenori italieni 1

În vârstă de 58 de ani, Bordin nu este străin de clubul patronat de Neluțu Varga, el fiind secundul lui Andrea Mandorlini în perioada în care acesta a pregătit-o pe CFR Cluj, între 15 noiembrie 2009 și 12 septembrie 2010.

Roberto Bordin s-a născut în Libia și a fost un mijlocaș de nivel mediul în Italia, cele mai importante perioade din cariera sa de jucător fiind cele în care a trecut pe la Parma, Atalanta și Napoli.

După ce a fost secundul lui Andrea Mandorlini, Bordin și-a început cariera de antrenor principal în 2016, la Triestina, dar după un singur sezon a ales calea străinătății și a mers la Sheriff Tiraspol.

În cei doi ani petrecuți acolo a câștigat două titluri, o Cupă și o Supercupă a Moldovei. În vara lui 2018 a ales să semneze cu Neftci Baku, actuala formație a lui Laurențiu Reghecampf, însă rezultatele nu au apărut și a fost demis la începutul lui 2020.

A urmat o perioadă de nouă luni la cârma naționalei Moldovei, în care a obținut doar o victorie și un rezultat de egalitate în 12 meciuri. La începutul acestui an s-a întors la Sheriff Tiraspol și a câștigat un nou titlu și o Cupă a Moldovei.

Advertisements
error: Content is protected !!