Updated on martie 17, 2023 Un pompier de aproximativ 40 de ani a decis să își încheie socotelile cu viața. A fost găsit spânzurat în propria casă de familie. Bărbatul suferea de depresie și ar fi avut ceva probleme familiale.
Înainte de gestul fatal, a lăsat un bilet de adio prin care explică de ce a ales acest drum. Surse din achetă spun că se temea să nu ajungă războiul din Ucraina și în Romania, informează observatornews.ro.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă. ”La data de 17 martie a.c., în jurul orei 14.20, Poliția municipiului Turda a fost sesizată despre faptul că un bărbat, în vârstă de 44 de ani, din comuna Călărași, a decedat, ca urmare a spânzurării, într-o anexă a gospodăriei.
O echipă operativă s-a deplasat la fața locului în vederea demarării cercetărilor și stabilirii împrejurărilor în care a survenit decesul acestuia. Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă”, a precizat IPJ Cluj.
“Un echipaj al serviciului de ambulanță județean a fost solicitat astăzi, în jurul orei 14.20, pentru a acorda asistență medicală de urgență unui subofițer operativ din cadrul Detașamentului de Pompieri Turda, ce se afla în timpul liber acasă.
Bărbatul a fost găsit fără semnale vitale, iar echipajul medical a început, imediat după sosirea la locul solicitării, manevrele de resuscitare. Din păcate acestea nu au readus semnalele vitale ale colegului nostru”, spune ISU Cluj.