Updated on februarie 24, 2023 Dan Petrescu nu a ratat șansa de a-i „înțepa” pe cei de la FCSB.
Antrenorul campionei României a fost ironic la adresa contracandidatei la titlu care a ales să joace cu echipa a doua partidele din grupele Conference League. El a spus că obiectivele clujenilor sunt campionatul și calificarea într-o grupă europeană, ambele bifate sezonul trecut.
Asta nu l-a împiedicat să intre cu titularii în dubla cu Lazio, făcând aluzie la FCSB care a preferat să se axeze doar pe campionat după accederea în grupele Conference League.
”Meciul a fost un bonus pentru noi. Obiectivul meu e să mă calific în grupe, nu în primăvara europeană, Puteam să facem și noi ca alte echie, nu dau nume, care au odihnit jucătorii în grupe pentru a-i avea în campionat. Să ai două-trei ocazii cu Lazio, mi se pare fantastic”, a spus Dan Petrescu, citat de adevarul.ro.
Conducerea CFR-ului, mândră de elevii lui Dan Petrescu
Cristi Balaj (51 de ani) a lăsat de înțeles că CFR Cluj a reprezentat țara cu onoare, mai ales în fața unui adversar mult mai bine cotat.
„Au muncit foarte mult în această perioadă, simțeam o oarecare povară, pentru că n-am reprezentat doar clubul, ci și România, și era important să o facem cât mai bine.
Faptul că Lazio a tras de timp, noi fiind în 10 oameni, spune foarte multe. Le urăm succes, le dorim să câștige competiția și să se califice în grupele Champions League.
Face parte din joc. Deja, oarecum, avem o anumită experiență, știm să depășim asemenea momente.
Obiectivul este câștigarea campionatului, este un an foarte greu. Am pierdut multe jocuri, trebuie să fim mult mai atenți. Dar play-off-ul va fi cel hotărâtor”, a spus președintele CFR-ului, citat de digisport.ro.