Updated on noiembrie 21, 2022 Desemnat „Antrenorul Anului 2022” în ancheta Gazetei Sporturilor, Dan Petrescu a făcut o comparație între cariera sa de jucător și cea de tehnician. Antrenorul campioanei CFR Cluj crede că C.V.-ul său de jucător e impresionant și recunoaște că în calitate de antrenor a obținut mai mulți bani.
„Ce mi-e clar e că mai mulți bani am făcut ca antrenor. Ca jucător n-am avut contracte mari”, a declarat tehnicianul.
Vorbind despre perioada de la Chlesea, Dan Petrescu a spus: „Erau jucători care câștigau și trei, patru milioane, iar eu am luat maximum 800.000! Dar niciodată n-am avut problema asta pentru că mă simțeam așa bine acolo. Ca antrenor mi-am dat seama că am greșit ca jucător, gândindu-mă la mine și la familie. Ca jucător am avut rezultate pe care nu le voi avea ca antrenor!
Să joc două Mondiale, să dau gol la ambele… Să ajung în finala Champions League, să câștig Cupa Cupelor, să câștig Cupa Angliei. Unde să le fac eu ca antrenor? Deci, consider că am fost mai bun ca jucător”.
„Pentru România sunt foarte bine plătit! A fost o perioadă când am avut un salariu mai mare la CFR, dar atunci s-au produs și foarte mulți bani din Europa”, a mai spus Petrescu.