Updated on octombrie 27, 2022 În această seară, CFR Cluj joacă un meci decisiv la Sivvaspor. Dan Petrescu anunță că joacă la victorie, ne așteaptă un alt meci de 1-0. În cazul unui succes în Turcia, CFR se va califica matematic în primăvara Conference League.
La conferința de presă dinaintea jocului cu Sivasspor, Dan Petrescu a spus că nu concepe altceva decât victoria pe terenul liderului. “Bursucul” a spus că vrea să își ia revanșa după eșecul din meciul tur, atunci când ardelenii au cedat cu 0-1 în Gruia, la capătul unui meci în care antrenorul român a acuzat arbitrajul.
“După meciul cu Sivasspor din tur noi nu am mai pierdut. Am câştigat aproape toate partidele şi normal că moralul nostru e foarte bun acum. Meciul de mâine (n.r. astăzi) trebuie abordat la victorie.
Încercăm să câştigăm, sper să avem mai mult noroc decât în tur. Atunci am avut trei penalty-uri şi un gol valabil, dar nu a fost să fie pentru că nu a văzut arbitrul. Cine va câştiga mâine (n.r. astăzi), va câştiga grupa“, a spus Dan Petrescu, citat de Digi Sport.
Neluțu Varga, despre soarta lui Dan Petrescu, înainte de partida cu Sivasspor
Înaintea meciului din Conference League cu Sivasspor, de joi, de la ora 22:00, Ioan Varga, patronul clubului CFR Cluj, a anunțat că Dan Petrescu, cel cu care a avut un schimb dur de replici la finalul lui septembrie, rămâne ”100%”.
”100% rămâne la Cluj! Noi îl susținem până la capăt. Obiectivul este să ne îndeplinim misiunea de a merge cât mai mult.
Cât putem! Am și garanția băieților că și ei își doresc, și Dan își dorește, și noi. Eu cred că vor face un lucru bun anul ăsta”, a declarat Ioan Varga, citat de Sport.ro.