Judecătorul Cristi Danileț, despre tinerii prinși de poliție în miez de noapte într-o zonă considerată rău famată. „Unul dintre ei ducea în spate un rucsac”

Updated on octombrie 4, 2021Judecătorul Cristi Danileț a relatat o poveste despre cum drogurile au distrus viitorul unor tineri de numai 20 de ani.

„În urmă cu un an, un echipaj de poliție a oprit doi tineri suspecți ce se plimbau în miez din noapte prin Cluj-Napoca. Zona e considerată rău famată, iar unul dintre ei ducea în spate un rucsac. Au fost legitimați și supuși unui control corporal: în rucsac erau câteva kilograme de cannabis, iar celălalt avea în buzunare suma de 10.000 lei pe care nu o putea justifica. Au fost conduși la sediul poliției și a fost anunțat DIICOT.

Judecătorul Cristi Danileț, despre tinerii prinși de poliție în miez de noapte într-o zonă considerată rău famată. „Unul dintre ei ducea în spate un rucsac” 1

Cei doi au fost audiați în aceeași noapte și puși imediat sub acuzare pentru trafic de droguri. Au fost aduși la mine de procuror cu propune de arestare. Am aflat că sunt suceveni și, acelea fiind meleagurile mele natale, am încercat să însăilez un dialog cu ei: de ce au plecat din Suceava, cu ce se ocupă în Cluj etc. Unul dintre tineri ținea capul în jos și nu spunea nimic. L-am întrebat ce are, de ce nu comunică. Și-a ridicat privirea din pământ și mi-a spus:
Copy Tweet

„𝘐̂𝘮𝘪 𝘦 𝘳𝘶𝘴̦𝘪𝘯𝘦, 𝘱𝘦𝘯𝘵𝘳𝘶 𝘤𝘢̆ 𝘷-𝘢𝘮 𝘳𝘦𝘤𝘶𝘯𝘰𝘴𝘤𝘶𝘵”. „𝘈𝘥𝘪𝘤𝘢̆…?” încerc eu să aflu. „𝘐̂𝘯 𝘶𝘳𝘮𝘢̆ 𝘤𝘶 𝘥𝘰𝘪 𝘢𝘯𝘪 𝘦𝘳𝘢𝘮 𝘭𝘢 𝘓𝘪𝘤𝘦𝘶 𝘴̦𝘪 𝘢𝘵̦𝘪 𝘷𝘦𝘯𝘪𝘵 𝘭𝘢 𝘯𝘰𝘪 𝘴𝘢̆ 𝘵̦𝘪𝘯𝘦𝘵̦𝘪 𝘰 𝘰𝘳𝘢̆ 𝘥𝘦 𝘦𝘥𝘶𝘤𝘢𝘵̦𝘪𝘦 𝘫𝘶𝘳𝘪𝘥𝘪𝘤𝘢̆. 𝘈𝘵𝘶𝘯𝘤𝘪 𝘯𝘶 𝘢𝘮 𝘣𝘢̆𝘨𝘢𝘵 𝘪̂𝘯 𝘴𝘦𝘢𝘮𝘢̆ 𝘤𝘦 𝘯𝘦 𝘴𝘱𝘶𝘯𝘦𝘢𝘵̦𝘪. 𝘐𝘢𝘳 𝘢𝘤𝘶𝘮 𝘴𝘶𝘯𝘵 𝘪̂𝘯 𝘧𝘢𝘵̦𝘢 𝘥𝘷𝘴…”. „𝘊𝘶 𝘤𝘦 𝘵𝘦 𝘰𝘤𝘶𝘱𝘪?” merg eu mai departe. ”𝘈𝘮 𝘷𝘦𝘯𝘪𝘵 𝘪̂𝘯 𝘊𝘭𝘶𝘫, 𝘮-𝘢𝘶 𝘵𝘳𝘪𝘮𝘪𝘴 𝘱𝘢̆𝘳𝘪𝘯𝘵̦𝘪𝘪 𝘭𝘢 𝘧𝘢𝘤𝘶𝘭𝘵𝘢𝘵𝘦. 𝘔𝘢𝘮𝘢 𝘭𝘶𝘤𝘳𝘦𝘢𝘻𝘢̆ 𝘪̂𝘯 𝘎𝘦𝘳𝘮𝘢𝘯𝘪𝘢, 𝘴𝘢̆ 𝘪̂𝘮𝘪 𝘵𝘳𝘪𝘮𝘪𝘵𝘢̆ 𝘣𝘢𝘯𝘪. 𝘋𝘢𝘳 𝘦𝘶 𝘮-𝘢𝘮 𝘭𝘢̆𝘴𝘢𝘵 𝘥𝘦 𝘴𝘵𝘶𝘥𝘪𝘪”. „𝘚̦𝘪 𝘤𝘶 𝘥𝘳𝘰𝘨𝘶𝘳𝘪𝘭𝘦 𝘨𝘢̆𝘴𝘪𝘵𝘦 𝘢𝘴𝘶𝘱𝘳𝘢 𝘷𝘰𝘢𝘴𝘵𝘳𝘢̆,…?”. „𝘚𝘶𝘯𝘵 𝘢𝘭𝘦 𝘤𝘰𝘭𝘦𝘨𝘶𝘭𝘶𝘪 𝘮𝘦𝘶. 𝘕𝘰𝘪 𝘴𝘶𝘯𝘵𝘦𝘮 𝘤𝘰𝘯𝘴𝘶𝘮𝘢𝘵𝘰𝘳𝘪 𝘥𝘦 𝘥𝘳𝘰𝘨𝘶𝘳𝘪” a încercat el să explice.

Evident, o astfel de explicație nu ține în fața oamenilor legii: niciun consumator de droguri nu se plimbă noaptea prin oraș cu rucsacul plin de droguri. Dar nu era treaba mea să stabilesc asta. I-am arestat în acea zi pentru 30 de zile. Au început să colaboreze cu procurorii și să denunțe alte persoane care se ocupă de droguri în Cluj, știind că dacă respectivii vor fi prinși, ei doi vor avea pedeapsa redusă cu jumătate. Apoi știau că dacă în fața judecătorului recunosc faptele, vor mai beneficia de o reducere cu o treime a pedepsei rămase.

I-am mai ținut încă 30 zile în arest, apoi le-am înlocuit măsura cu arestul la domiciliu. Când a început procesul lor, amândoi erau închiși acasă, la Suceava. Mama din Germania s-a întors: a renunțat la locul de muncă ca să fie lângă băiatul ei. Procesul s-a derulat rapid, dar la un alt judecător. Cei doi nu au mai susținut varianta cum că ar fi consumatori de droguri. Au primit pedepse cu închisoarea, dar minime.

Două destine frânte. Doi tineri la 20 de ani care ar fi trebuit să zboare spre viitor. Unul mă întâlnise la timp, dar a luat în râs discuția despre lege. A doua întâlnire cu mine a fost șocantă pentru el. Am văzut multe cazuri din acestea în cariera mea de 23 de ani în magistratură. Știu că este foarte greu de reparat ceva stricat. Dar putem preveni. Iar educația tinerilor în direcția prevenirii comiterii de fapte penale este esențială. Acesta e unul din scopurile programului de educație juridică pe care îl desfășor cu asociația VeDem Just. Iar în acest program distribuim gratuit cartea „Elevul și Legea” celor care studiază acest opțional în școlile noastre: 107 școli, 6400 elevi, 31 de județe.

Tipărirea ei se face exclusiv din donații. Puteți și voi să donați o carte unui copil și poate salvați un destin, prin virament bancar sau PayPall https://vedemjust.ro/doneaza-3 ori direct pe FB prin platforma pusă la dispoziție de partenerii noștri de la RUF: https://www.facebook.com/donate/219053420275897/4289408097775694”, a transmis Cristi Danilet.

Advertisements
error: Content is protected !!