Updated on septembrie 28, 2021 Centrul de vaccinare de tip drive-thru de la Sala Sporturilor din Cluj Napoca este luat cu asalt de clujeni, după valul 4 COVID.
Zeci de mașini așteaptă la rând la centrul de vaccinare de la Sala Sporturilor din Cluj-Napoca, imagini care au mai putut fi văzute doar în primăvară.
Doar de vineri și până duminică după-amiază, în Cluj au fost administrate aproape 2.200 de doze de vaccin împotriva COVID-19, informează Ziua de Cluj.
Clujul a început administrarea dozei 3 de vaccin
În centrele de vaccinare a început administrarea celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID. Rapelul se face doar cu serurile de la Pfizer/BioNTech sau Moderna și poate fi administrat oricărei persoane care are mai mult de şase luni de la administrarea celei de-a doua doze de vaccin anti-COVID-19.
De la debutul campaniei de vaccinare, în județul Cluj s-au administrat peste 560.000 de doze de vaccin și au fost înregistrate doar 490 de reacții adverse.