Organizatorii Untold: „Am vorbit cu cei din Barcelona, și cu cei din Olanda și Germania…acolo unde se testează, oamenii sunt mult mai în siguranță decât dacă merg la supermarket”

Organizatorii UNTOLD sunt optimiști că festivalul va putea avea loc în acest an, în condiții de siguranță.

„Eu sunt foarte optimist pentru că în 2021 suntem într-un scenariu mult mai favorabil decât în 2020. În acest an, iată că avem soluții non-invazive de testare rapidă. Ar fi greșit să spunem că doar cei care au trecut prin boală sau au făcut vaccinul poate au dreptul să meargă la un eveniment, sau restaurant, hotel.

(P) UNTOLD 2020, un succes! Peste o sută de mii oameni au participat la festivalul virtual

Noi propuneam, în ceea ce privește UNTOLD și Neversea, testare rapidă în fiecare zi a festivalului. Avem resursele necesare de verificare.

Am vorbit cu cei din Barcelona, și cu cei din Olanda și Germania. De peste tot avem deja strânse concluziile. Sunt peste 100 de pagini pe care le-am pregătit pentru întâlnirile cu autoritățile.

Și una dintre cele mai importante concluzii a fost că la un eveniment, acolo unde se testează, oamenii sunt mult mai în siguranță decât dacă merg la supermarket”, a declarat Edy Chereji pentru Antena3.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.

Privacy Settings saved!
Privacy Settings

Atunci când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlați aici serviciile personale de cookie-uri.

Unclassified cookies are cookies that we are in the process of classifying, together with the providers of individual cookies.

Use Loco Translate to change Text for custom Code

Decline all Services
Accept all Services
error: Content is protected !!