Updated on septembrie 30, 2020 Duminică, 04 octombrie, între orele 10:00 – 19:00, pe esplanada BT Arena & Cluj Arena, într-o atmosferă plină de relaxare, cu surprize și momente interesante, se va desfășura Smart Mobility Cluj 2020 – un eveniment aflat la a II-a ediție, dedicat comunității orașului și tuturor celor pasionați de inovație prin tehnologii curate, eveniment în cadrul
căruia vor fi prezentate concepte de mobilitate urbană sustenabilă și elemente cu impact in calitatea vieții.
Smart Mobility Cluj este un proiect axat pe comportamentul responsabil vizavi de mediul înconjurător și dorește să dezvolte o cultură a comunității orientată spre elemente de tehnologii curate, reducerea poluării, adoptarea soluțiilor de eficienta energetica, reducerea consumerismului cu impact pozitiv asupra resurselor si sănătății generațiilor viitoare.
In cadrul evenimentului, peste 30 de parteneri vor expune elemente si concepte de mobilitate sustenabila:
• Expuneri de autovehicule electrice / hibrid – cele mai noi modele ale marcilor participante
• Expuneri de soluții de micromobilitate – biciclete, scutere, trotinete, motociclete
• Prezentări de proiecte, produse și concepte de mobilitate sustenabilă
• Workshop tematic pe soluții de dezvoltare urbana durabila
• Expunerea proiectelor din Zona Metropolitana Cluj ce includ componente sustenabile
• Test drive cu vehicule electrice si hibrid
• Tur al orașului unde sunt invitați toți posesorii de vehicule electrice si hibrid
Smart Mobility Cluj este dezvoltat de doua organizații din Cluj-Napoca: Centrul de Resurse pentru Eficiență Energetică și Schimbări Climatice (CREESC) și Transylvania Evolution.
Eveniment realizat cu sprijinul Primăriei si Consiliului Local Cluj-Napoca.
Accesul publicului la eveniment este gratuit.
In contextul Covid-19, măsurile de sigurantă, atât pentru expozanți cât și pentru vizitatori, vor fi o prioritate pentru toți participanții la eveniment