Updated on iulie 14, 2020 Primarul Dejului, Costan Morar, a anunţat că nu va mai candida la postul de primar al municipiului din partea PSD.
“Anunt public faptul ca nu voi mai candida din partea PSD. Este o decizie pe care nu am luat-o ușor, dar care a venit după o corectă și sinceră analiză atât a situației de moment, cât și a întregii raportări a structurilor de conducere PSD la persoana și activitatea mea de-a lungul timpului. În toată cariera mea, în principal de om de administrație, am crezut în valori și principii, dar uneori, cu prea multă încăpățânare, am crezut și în oameni. Ca membru al acestui partid mi-am pus toată priceperea, timpul și experiența în slujba celor care mi-au acordat încredere fără să aștept nimic în schimb, decât uneori o meritată, zic eu, apreciere, un semn de recunoștință, o prețuire a ceea ce am făcut bun pentru oameni.
De-a lungul anilor am cunoscut în PSD oameni minunați, oameni verticali, oameni modești, profesioniști. Ar fi fost poate spre binele și cred pentru sănătatea politică a acestui partid, ca măcar o parte din acești oameni, mulți și modești, să fie recunoșcuți, promovați, apreciați. Prea de multe ori meritocrația a fost substituită cu servilismul, cu interese personale și cu criterii subiective de promovare. Aceste lucruri au dăunat vieții partidului și acest lucru se simte la nivel național mai mult ca oricând. Organizația județeană Cluj se află într-o postură extrem de șubredă, culegând roadele unor politici păguboase de închidere a partidului către nou, către valoare, către oamenii performanți ai Clujului.
Abordarea mea raportat la administrație, la politica pentru oameni, la corectitudine și profesionalism nu se regăsește la aceeași intensitate cu atitudinea unora din conducerea PSD, de ieri și de azi. Prea mult am fost etichetați pe nedrept, noi -membrii onești și de bună – credință purtând stigmate meritate și justificate de acțiunile și atitudinile unor lideri.
De aici până la dezamăgire și lipsă de mobilizare nu a fost decât un pas. Mă despart azi de acest trecut politic cu un sentiment de mulțumire sufletească pentru tot ce am reușit să realizez în această perioadă și să vă asigur ca interesele dejenilor și dezvoltarea Dejului sunt în continuare prioritatea acțiunilor mele. Rămân însă cu amintiri frumoase din anii petrecuți în PSD. Rămân cu amintirea atâtor întâlniri cu oameni de bună – credință, care au fost și mai există și acum în Partidul Social Democrat.
Am fost și rămân un om al proiectelor, al administrației oneste și mai puțin al politicului, al partidelor politice. Pentru mine urmează o perioadă în care voi depune tot efortul pentru continuarea lucrărilor începute și chiar finalizarea unora dintre ele. Avem multe proiecte în implementare, zone întregi în șantiere și știu că mulți dintre dumneavoastră simt din plin discofortul creat, dar în același timp ați dat dovadă și de multă răbdare și înțelegere. Vă mulțumesc și vă asigur că toate proiectele începute vor fi și finalizate și la standardele de calitate pe care le dorim cu toții.
Voi candida pentru un nou mandat de primar al municipiului Dej, în primul rând din partea dejenilor. Eu am fost și rămân al dejenilor.
Am demonstrat în toți aceștia ani că sunt în slujba dumneavoastră. Am demonstrat că prin munca mea servesc interesele comunității dejene și nu interese de grup și că îmi doresc o comunitate dejeană implicată civic.Un proiect pe termen lung, solid și asumat. Vreau să continuăm să construim Dejul pe care cu toții ni-l dorim. Un oraș și mai atractiv din punct de vedere al calității vieții și al nivelului de trai.
Un oraș unde copii și nepoții noștri sunt mai feriți de pericolele unui oraș mare, unde bunicii au confortul vieții tihnite a unei localități mici dar și orașul care oferă celor tineri motive temeinice pentru a alege să își construiască o viață prosperă aici în Dej” a fost mesajul transmis de Morar Costan.