Updated on iunie 9, 2020 S-ar putea să-l coste scumpe pe tânărul care a urinat în lacul Chios, din Parcul Central.
Întâmplarea a avut loc luni și a fost surprinsă de un alt clujean. Tânărul, aflat sub influența alcoolului, nu s-a jenat de nimeni și a transformat lacul în propria toaletă, sub ochii celor care mâncau pe terasa restaurantului din apropiere.
Polițiștii s-au sesizat din oficiu și au deschis un dosar penal pe numele său.
„Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, în colaborare cu funcționarii publici din cadrul Poliției Locale Cluj, l-au identificat pe tânărul în cauză, stabilindu-se faptul că este vorba despre un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din comuna Așchileu, județul Cluj.
A fost întocmit un dosar penal pe baza articolului 375 din Codul Penal pentru ultraj contra bunelor moravuri și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni sau 2 ani sau amendă”, informează IPJ Cluj, potrivit servuscluj.ro.
Fapta persoanei care, în public, săvârșește acte sau gesturi, proferează cuvinte ori expresii, sau se dedă la orice alte manifestări prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal public, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Rămâne de văzut dacă judecătorii consideră că această faptă merită pedepsită cu închisoarea sau doar cu amenda.
Vezi aici Video:
Revenim cu detalii!