Clujul fără Untold și Electric Castle în 2020? Ministerul Culturii: festivalurile cu peste 1.000 persoane, interzise toată vara

Updated on mai 29, 2020 Un proiect de lege, inițiat de ministerul Culturii, prevede interzicerea evenimentelor, festivalurilor și manifestărilor culturale sau artistice cu peste 1.000 de participanți simultan, până pe data de 31 august.

Interdicția e valabilă atât pentru concertele sau festivalurile în spații închise sau în aer liber și indiferent dacă accesul este gratuit sau cu plată, informeză digi24.ro.

Clujul fără Untold și Electric Castle în 2020? Ministerul Culturii: festivalurile cu peste 1.000 persoane, interzise toată vara 1

În expunerea de motive a proiectului se arată că industria de organizatorilor de evenimente artistice sau culturale din Romania „se află într-o situație de incertitudine începând cu momentul în care Organizația Mondială a Sănătății a declarat stare de pandemie de COVID-19, iar Statul Român a declarat stare de urgență,și ulterior starea de alertă”.

Deciziile luate în acest sens au generat astfel „pierderi financiare masive zilnice pentru industria evenimentelor artistice, începând cu momentul instituirii sale”, se arată în proiectul de act normativ.

„Conform informărilor și solicitărilor comunicate autorităților de către AROC, toate evenimentele organizate de membrii Asociația Română a Organizatorilor de Concerte și Evenimente Culturale (AROC) erau practic în pragul pregătirilor pentru edițiile ce urmau să aibă loc în această vară. Majoritatea contractelor pentru aceste evenimente au fost deja încheiate, avansurile achitate, iar momentan se află în situația în care aceste contracte sunt blocate, întrucât întreaga industrie așteaptă o decizie din partea autorităților cu privire la posibilitatea sau imposibilitatea susținerii unor astfel de evenimente până la jumătatea lunii septembrie”, conform expunerii de motive a proiectului legislativ.

Advertisements
error: Content is protected !!