Updated on mai 26, 2020 Pădurea defrișată din Luna de Sus. Cercetătorul clujean Ottmar Trașcă, a revenit zilele trecute cu noi detalii privind pădurea tăiată de lângă localitatea Luna de Sus, comuna Florești.
Ottmar Trasca: „În mod previzibil, reprezentanții autorităților responsabile (Ocolul silvic Cluj, etc) susțin că defrișările fotografiate și semnalate de mine pe pagina mea de facebook – devenite în scurt timp virale și preluate inclusiv de televiziuni – sunt „legale”. Astfel, ei invocă faptul că ar fi vorba de „substituire” de pădure și de „replantare” (sic !)
(Pădurea defrișată din Luna de Sus)
Cu tot respectul cuvenit, în opinia mea „argumentele” invocate pentru a justifica măcelul din imagine sunt de-a dreptul penibile, asta ca să mă exprim elegant.
Ieri am filmat în zonă cu o echipă Pro Tv și imaginile care vor fi difuzate în curând demonstrează în mod clar că autoritățile MINT CU NERUȘINARE !
1) În primul rând pădurea rasă era tânără și sănătoasă, nu uscată. Nu bolnavă. De altfel am filmat cioturi perfect sănătoase, unele cu diametrul de până la 60-70 cm !
2) Am filmat inclusiv în restul pădurii. Vă garantez – și reporterii Pro Tv pot confirma oricând ceea ce afirm – că pădurea este superbă, cu copaci frumoși, verzi, tineri și sănătoși. Exact cum era și partea defrișată în mod barbar !
3) Deși chiar la marginea ariei de pădure măcelărite sunt câțiva copaci rupți și pe jumătate căzuți, care chiar ar trebui tăiați, în mod inexplicabil aceștia au rămas în picioare, ceea ce demonstrează în mod clar că artizanii defrișărilor nu au fost defel interesați în „toaletarea” reală a pădurii, ci doar în doborărea copacilor ce puteau fi valorificați în scop comercial
4) Dacă este vorba de „substituire” de pădure nu înțeleg de ce s-a tăiat doar acea bucată de pădure? Sau, în urma imaginilor difuzate, artizanii defrișărilor au simțit nevoia de a lua o pauză pentru ca valul de indignare să treacă, înainte de a continua și a desăvârși măcelul?
5) Nu înțeleg rațiunea de a defrișa o pădure tânără și sănătoasă pentru „replantare” (sanchi !) prevăzută peste 2 ani. Dacă ar fi fost vorba de o pădure îmbătrânită, da, ar fi fost un argument plauzibil. Dar în cazul de față nu poate fi vorba de așa ceva. Oricine poate să facă o plimbare până la zona respectivă pentru a se convinge personal că avem de-a face cu o pădure tânără și viguroasă.
6) Ieri am primit semnale clare, atât eu, cât și echipa Pro Tv care a filmat, că am început să „deranjăm” vizibil anumite interese. Astfel, înainte de a urca pe deal pentru a filma defrișările, reporterii echipei Pro Tv au fost interpelați în mod agresiv de câțiva indivizi cu privire la prezența lor în zonă.
Ulterior, la câteva ore distanță, când mă întorceam spre casă și mă aflam exact în zona defrișată, în apropierea mea și-a făcut apariția brusc – din „întâmplare”, desigur – un jeep, din care au coborât trei indivizi dubioși. Deși nu mi-au adresat niciun cuvânt, comportamentul lor era unul amenințător, indicând în mod clar faptul că știau cine sunt și că prezența mea acolo era inoportună.
„Băieți”, dacă astfel ați vrut să mă intimidați, am o veste proastă pentru voi: nu sunt genul care se lasă intimidat cu una, cu două ! Dimpotrivă, prin astfel de atitudini nu faceți altceva decât să mă îndârjiți și mai tare !”
Vezi aici Video Pădurea defrișată din Luna de Sus:
În mod previzibil, reprezentanții autorităților responsabile (Ocolul silvic Cluj, etc) susțin că defrișările…
Publicată de Ottmar Trasca pe Miercuri, 20 mai 2020
Revenim cu detalii!