Updated on aprilie 10, 2019 Ieri, la Cluj-Napoca a fost inaugurat Centrul de Consiliere pentru Victimele Violenţei Domestice, centru aflat în subordinea Direcței de Asistență Socială și Medicală din cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca.
Centru va funcționa pe str. Maramureșului nr. 1 și are ca scop prevenirea și combaterea violenței domestice. Aici se vor derula programe de mediere și consiliere pentru depășirea situației de risc și a traumei rezultate în urma violenței în familie, anunță viceprimarul Dan Stefan Tarcea.
Acest proiect, alături de înființarea echipei mobile pentru cazurile de violență domestică, reprezintă încă un pas în sprijinirea și ocrotirea familiei în comunitatea clujeană!
Echipa va fi compusă din 3 reprezentanți ai Direcției de Asistență Socială și Medicală (un coordonator și doi membri) și un reprezentant al Poliției Locale.
Prin această modalitate, primăria și comunitatea clujeană urmărește reducerea cazurilor de violență domestică și sprijinirea victimelor.