Updated on decembrie 14, 2016 Imagini incredibile filmate în traficul din Satul Mare. Un medic a postat pe Facebook un filmuleț cu o ambulanță care transporta un brad în loc de pacienți.
În urma imaginilor publicate pe internet a fost lansat o anchetă de către conducerea instituției.
„Alo? 112? Veniţi vă rog, moare bradul! O altă dovadă de românism! Ambulanţa transportă brazi!!! Îmi aduc aminte un brancardier care a folosit expresia: «de aia nu avem ambulanţe pentru cazuri grave, că suntem nevoiţi să cărăm tot feluri de nimicuri!» Oare la aceste nimicuri s-a referit?”, a scris medicul Călin Culcean pe Facebook, unde a postat imaginile.
Directoarea Serviciului de Ambulanţă Judeţean, Gabriela Opriş, a declarat că s-a început deja o anchetă internă.
„Acum se derulează ancheta internă. Din primele cercetări vă pot spune că şeful de garaj şi-a asumat această greşeală. El a folosit o ambulanţă pentru a transporta un brad care a fost primit de instituţia noastră prin donaţie şi care va fi împodobit pentru un spectacol care va avea loc duminică pentru copiii angajaţilor noştri. Eu nu ştiam că va folosi o ambulanţă la acest transport”, a spus Opriş, citată de digi24.ro
Vehiculul este o ambulanţă de tip A pentru transport pacienţi, nu una de intervenţii la urgenţe.
Vezi video aici:
„Această maşină este folosită de trei ori pe săptămână pentru transportul bolnavilor la dializă la Cluj, respectiv luni, miercuri şi vineri, astfel că astăzi (marţi – n.r.) nu era programată pentru cursă”, a spus directoarea.