Video Cluj: Tramvaiul Untold Festival

Actualizat: 5 august 2015, 19:25

Prima ediție a celui mai așteptat eveniment muzical al anului în România, UNTOLD Festival, desfășurat în perioada 30 iulie – 2 august la Cluj-Napoca, a impresionat peste 240.000 de festivalieri prezenți la eveniment.

170 de artiști au creat o atmosferă memorabilă timp de peste 88 de ore și, în medie, 60.000 de festivalieri s-au bucurat zilnic de prestațiile unora dintre cei mai apreciați artiști ai momentului.

Ultimele două seri de festival au înregistrat vârfuri de audiență în premieră pe URSUS UNTOLD Arena pentru prestațiile headlinerilor Armin van Buuren și David Guetta.

Aplauzele pline de energie ale publicului și piesele cântate la unison aproape că au acoperit sunetul focurilor de artificii de la finalul fiecărei zile, printre cele mai speciale elemente care au contribuit la vibe-ul unic al festivalului.

Vedeta incontestabilă a festivalului a fost scena principală de pe URSUS UNTOLD Arena, a cărei efecte speciale au încântat atât headlinerii, cât și publicul. AVICII, ARMIN van BUUREN, DAVID GUETTA și ATB sunt doar câțiva dintre artiștii care au comunicat pe conturile lor de Facebook sau Instagram, experiența inedită din cadrul concertelor susținute la UNTOLD Festival, postările lor adunând zeci de mii de aprecieri din toată lumea.

Un punct de atractie al Festivalului a fost Tramvaiul Untold:

 

Advertisements
error: Content is protected !!