Updated on mai 27, 2015
Primăria municipiului Cluj-Napoca, împreună cu prof. Rada Flavia Mihalcea, cetățean de onoare al municipiului, organizează în 2015 prima ediție a unui concurs dedicat tinerilor cercetători în știință și inginerie.
Suntem Capitala Europeană a Tineretului în acest an și cred că este important ca în cadrul acestui proiect să dedicăm câte un eveniment fiecărui domeniu de activitate și fiecărui tip de tânăr din Cluj-Napoca. Tinerii cercetători sunt cei care ne aduc atâta cinste orașului și ne bucură cu talentul și spiritul lor inovativ. Astfel, un proiect dedicat lor în acest an, este un demers firesc, necesar și care ne oferă privilegiul de a-i face cunoscuți și comunității în care muncesc, se dezvoltă și căreia îi aduc atâtea beneficii.
Premiul ”Tineri Cercetători în Știință și Inginerie” își propune recunoașterea tinerilor cercetători din aceste domenii care, prin munca lor, au demonstrat excelență și au adus contribuții extraordinare în aria lor de specialitate.
Concursul se desfășoară până la la data de 15 iunie 2015. Câștigătorii vor primi câte o diplomă și un premiu în bani (unul dintre premii va fi în valoare de 1.000 de dolari).
„Intenția acestui premiu este să-i încurajeze pe tinerii cercetători din domeniul științei și ingineriei. Consider că tinerii din România au un potențial intelectual deosebit și, pe lângă aceasta, au și un entuziasm molipsitor. Multe din proiectele și evenimentele din domeniul cercetării care au loc la momentul actual în România implică tineri. Avem mai multe premii la nivel național care implică recunoaștere la nivelul celor care fac descoperiri importante în cercetare, dar majoritatea acestor premii sunt pentru cei care au avansat în cariera lor de cercetători. De aceea, cred ca este foarte important să-i susținem și să-i încurajăm pe tineri atunci când pornesc pe acest drum. Premiul se va oferi anual, începând cu anul acesta, la unul până la trei tineri până în 35 de ani, care au avut realizări deosebite. Sunt foarte bucuroasă că Primăria Cluj-Napoca s-a oferit să mă sprijine în această inițiativă și sunt convinsă că împreună vom avea o primă ediție a acestui premiu de mare succes”, a declarat prof. Rada Flavia Mihalcea, inițiatoarea acestui concurs.
Condițiile de participare la concurs, calendarul de desfășurare și alte detalii, pe website-ul Primăriei Cluj-Napoca: http://