Cluj: Lucrarile pe Memorandului se vor incheia la sfarsitul lunii. Incep lucrari pe strazile Motilor si Baritiu

Updated on mai 12, 2015 Şoferii vor scăpa de lucrările de pe strada Memorandumului la sfârşitul acestei luni. Până în prezent, aici au fost înlocuite conductele de apă, cablurile au fost introduse în pământ iar modernizarea carosabilului e aproape terminată pe 3 din cele 4 benzi.

Responsabilul de proiect din partea primăriei clujene, Ovidiu Cîmpian, dă asigurări că după 30 mai traficul va reveni la normal.

kuku

„Pe strada Memorandumului au fost montaţi stâlpi noi de iluminat, care au lămpi cu tehnologie led. Este un iluminat economic. Se continuă montarea plăcilor de granit pe trotuarul unde au început lucrările, urmând ca săptămâna aceasta să începem lucrările pe partea cu Muzeul Etnografic: şi la trotuar şi la modernizarea benzii dedicate autobuzelor.

Clujenii nu scapă însă de reparaţii deoarece la mijlocul lunii iunie încep lucrările de modernizare pe strada Moţilor, iar din iulie va fi şantier şi pe Bariţiu, anunta radiocluj.ro. Pe aceste tronsoane se va circula cu restricţii până la sfârşitul toamnei, când ar trebui încheiate investiţiile.

La aceste intervenţii se adaugă lucrările deja începute de pe strada Avram Iancu, al căror termen de finalizare este prima jumătate a lunii august.

Pe strada Horea, în schimb, conducătorii auto mai au de răbdat până în septembrie, când constructorul promite că va termina atât refacerea carosabilului cât şi a pistelor pentru biciclişti şi a trotuarelor.

Advertisements
error: Content is protected !!