FELICITARI! „Psihologia poporului român” i-a adus clujeanului Daniel David premiul pentru „Cercetare” la Gala Foreign Policy România 2015

Updated on martie 5, 2015 Psihologul Daniel David a primit premiul pentru ”Cercetare” la Gala Foreign Policy România 2015. Juriul a remarcat lucrarea clujeanului intitulată „Psihologia poporului român” din care rezultă că „trecem uşor dintr-o stare emoţională în alta, avem o autonomie redusă, suntem ambiţioşi, dar şi indisciplinaţi”.

”Daniel David este directorul fondator al Departamentului de Psihologie Clinică şi Psihoterapie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca – din 2013, este şi director de cercetare la Institutul Albert Ellis din New York, locul de origine al psihoterapiei cognitiv-comportamentale.

 

Acasă, cercetătorul a lucrat, timp de doi ani, împreună cu un grup de colegi români, la refacerea celebrei lucrări „Psihologia poporului român” a filosofului Constantin Rădulescu-Motru – ale cărei aserţiuni au fost, în timp, pe cât de citate, pe atât de contestate sub aspectul validităţii ştiinţifice.

Folosind teste psihologice internaţionale adaptate populaţiei din ţara noastră, grupul coordonat de Daniel David a pus acum întrebări precum: Cât de fericiţi sunt românii, cât de stresaţi, cât de depresivi, cât de raţionali, cât de creativi, cât de inteligenţi, cât de optimişti?

Rezultatul va fi publicat în această primăvară. O avanpremieră publicată în decembrie de revista Sinteza arată că trecem uşor dintr-o stare emoţională în alta, avem o autonomie redusă, suntem ambiţioşi, dar şi indisciplinaţi; iar spiritul gregar, sesizat şi de Motru, dăinuie”, se arată în motivaţia juriului Foreign Policy România 2015.

error: Content is protected !!