Cluj: Povestea Cenusaresei, „spusa“ pe gheata. Un spectacol al Ansamblului de Stat al Baletului pe Gheata din Sankt Petersburg

Updated on septembrie 22, 2014 Artiştii-patinatori ai Ansamblului de Stat al Baletului pe Gheaţă din Sankt Petersburg revin, pentru a patra oară, la Cluj-Napoca cu spectacolul „Cenuşăreasa“. Talentaţii balerini vor susţine în ziua de 7 decembrie, în „capitala“ Ardealului, două reprezentanţii pe scena Operei Române, la orele 17.00 şi 20.00.

După „Spărgătorul de nuci“, „Lacul lebedelor“ şi „Frumoasa din pădurea adormită“, pentru al patrulea an consecutiv, scena Operei Române din Cluj se va transforma într-un adevărat patinoar, după ce aproape trei tone de gheaţă o vor acoperi, iar artiştii din Sankt Petersburg vor spune povestea Cenuşăresei, folosindu-se de sărituri, salturi şi piruete graţioase.

555

 

Deşi, iniţial, fusese programată o singură reprezentaţie, pentru cea de a 300-a aniversare a oraşului lui Petru cel Mare, baletul Cenuşăreasa a făcut înconjurul lumii şi este considerat unul dintre cele mai de succes spectacole din repertoriul elevilor lui Rassadin.

Balerinii vor purta costume care valorează 250.000 de dolari, spectacolul fiind o premieră pentru România. (sursa: adevarul.ro)

Pentru că evenimentul se adresează tuturor, de la nepoţi şi până la bunici, organizatorii au pregătit pachete speciale. Astfel, fiecare copil mai mic de cinci ani, însoţit de un adult cu bilet, are gratuitate (fără loc) la spectacol, iar pentru un copil de până la 8 ani, se va plăti doar 50% din preţul biletului. 

Biletele au preţuri cuprinse între 89 şi 298 lei şi pot fi achiziţionate de la birourile Diesel (Piaţa Unirii nr. 10), din reţeaua Eventim şi online, de pe www.eventim.ro şi https://www.facebook.com/DieselEventsRo.

Advertisements
error: Content is protected !!