Cluj: A fost lansat Parcul Comunitar Play Manastur – La terenuri!

Play Mănăştur a fost creat la inițiativa La Terenuri, Spațiu Comun în Mănăștur și a Asociației Studenților Arhitecți Cluj. Proiectul a fost susținut prin Cercul de Donatori Cluj, sub egida Fundaţiei Comunitare Cluj.

10658608_300804686786078_3290655047805564642_o

Proiectul amenajării lui a fost propus de iniţiativa La terenuri, iar începând din 30 august, clujenii au fost îndemnaţi să se implice, timp de o săptămână, la amenajarea parcului, ajutând la reparaţiile vechilor locuri de joacă şi a băncilor din zonă, la instalarea de coşuri de gunoi, la construirea unui lounge şi a unui umbrar sau la crearea de mici spaţii de joacă pentru copii.

10659083_300803480119532_4920525338908495067_o

(foto: La Terenuri – Spațiu Comun în Mănăștur)

“Fiind un proiect de asumare a spațiului public, acest parc urma să se realizeze cu sprijinul tinerilor din cartier şi al locuitorilor din zonă, conform nevoilor acestora şi având următoarele funcţiuni: platformă comunitară, loc de joacă, relaxare, socializare, întâlnire, loisir, activităţi sportive, evenimente culturale. De asemenea, propuneam o arhitectură mai aparte, cu noi tipuri de mobilier urban de joacă şi socializare, oferind o optimizare a spaţiului, multifuncţionalitate și flexibilitate”, au precizat iniţiatorii proiectului.

555