Updated on iulie 5, 2014
Profesorul Vasile Andreica: Bolile ficatului sunt influenţate în mare parte de stilul de viaţă.
Numărul pacienţilor care suferă de afecţiuni ale ficatului este în continuă creştere. Stilul de viaţă nesănătos şi poluarea sunt principalele cauze pentru care din ce în ce mai mulţi oameni suferă de aceste tulburări, explică prof. univ. dr. Vasile Andreica, şef de secţie la Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie din cadrul Clinicii Medicală III Cluj-Napoca.
Cele mai comune tulburări sunt de natură hepatică. Hepatitele B şi C sunt virale, modul de transmitere fiind pe calea sangvină, prin utilizarea obiectelor de uz comun sau pe cale sexuală. Simptomele pot să apară după mai mulţi ani de la infectare.
Factorii externi sunt de cele mai multe ori responsabili pentru agravarea acestor afecțiunilor şi sunt determinați de un stil de viața nesănătos. Consumul de alcool și tutunul se numără printre principalele cauze ale disfuncționalității ficatului și a sistemului digestiv, a declarat într-un interviu pentru Radio Cluj, profesorul Andreica.
Ciroza hepatică pune viața în pericol dar speranța de viață se poate extinde până la 15 ani după diagnosticare. Printre cauzele principale ale apariţiei cirozei se află consumul de alcool cu o frecvenţă ridicată şi în cantităţi mari, afirmă șeful Institutului de Gastroenterologie.
În cadrul clinicii pe care profesorul Andreica o reprezintă, există trei modalități de tratare a cancerului la ficat. Prima și cea mai recomandată de către medic este extirparea chirurgicală, metodă care poate fi aplicată doar dacă tumoarea canceroasă are dimensiuni mici. Un alt tratament poartă denumirea de alcoolizare şi constă în introducerea în centrul tumorii a unei cantități de alcool concentrat în proporție de 96%, distrugând astfel țesutul malign. A treia metodă utilizată în tratarea cancerului folosește radio frecvența, care constă în emanarea unor unde în mijlocul tumorii destinate producerii unor temperaturi mari care au ca şi efect coagularea și distrugerea celulelor canceroase. Ultima metodă amintită nu implică operarea pacientului și poate fi folosită pentru tratarea unei singure tumori, sau alături de extirparea chirurgicală. (sursa: radiocluj.ro)
În Cluj nu există un centru pentru transplantul de ficat, însă doctorul Vasile Andreica a anunțat într-un interviu, pentru Radio Cluj, intenția Institutului de a deschide un asemenea departament, existând medici trimiși peste hotare cu scopul de a se specializa în acest sens.
Printre recomandările pe care profesorul Andreica le transmite, evitarea fumatului ocupă primul loc. Legumele au un conținut bogat de antioxidanți, iar rolul lor este unul anti-cancerigen. Astfel, consumul zilnic de legume are rol preventiv. Eliminarea alimentelor prăjite din dieta zilnică și evitarea folosirii de mai multe ori a uleiului alimentar ar scădea considerabil riscul disfuncționalităților ficatului.
Doctorul Vasile Andreica nu recomandă consumul de suplimente alimentare, menționând că acestea nu au aprobarea Ministerului Sănătății. Tratamentul cu vitamine este destinat doar persoanelor care nu se pot alimenta, persoanele sănătoase neavând nevoie de suplimente, declară prof. univ. dr. Vasile Andreica, pentru Radio Cluj.