Potrivit datelor INS, Vâlcea este județul cu cea mai mare speranță de viață, acesta fiind și singurul județ în care acest indicator depășește 80 de ani. Este urmat de București (78,4 ani),…
Consiliul Județean Cluj a emis certificatul de urbanism necesar autorizării lucrărilor de introducere a canalizării menajere în localitățile Aiton și Rediu, comuna Aiton. „Datorită obținerii finanțării prin programele naționale de investiții, ne-am…
Din 2023 se va putea circula din Beiuș, Stâna de Vale până în Remeți și în Valea Drăganului, județul Cluj, pe un drum modernizat, anunță Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor. „De…
Șoferii din Gherla au protestat astăzi, nemulțumiți de prețul tot mai mare la combustibil. Începând cu ora 18, la benzinăria Petrom de pe strada Clujului, șoferii s-au pus la coadă, pentru a…
Floreștenii care folosesc transportul în comun se plâng de faptul că într-o stație de autobuz, în loc să fie amenajat un adăpost pentru călători, se află o ghenă de gunoi. „Nu folosesc…
Sărbătoarea tradiţională “Împănatul Boului”, o tradiție specifică perioadei solstițiului de vară, s-a desfăşurat, ieri, în localitatea Manăstirea din comuna Mica. La ediția din acest an, un bărbat a fost aproape de tragedie.…
Salina Turda a demarat procedurile de a intra în patrimoniul mondial UNESCO respectiv pe lista locurilor importante a căror conservare este esențială pentru întreaga comunitate globală. Anunțul a fost făcut pe Facebook…