Updated on mai 26, 2020 Irina Filipescu, medic specialist boli infecțioase la Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj, a povestit cum arată o zi de lucru la spital.
”Majoritatea pacienților au fost complianți și pentru asta le mulțumim, pentru că este foarte dificil să stai într-un salon timp de două, trei-patru săptămâni, am avut nevoie până la cinci-șase săptămâni de spitalizare și să ai și un psihic bun și să ne înțelegi și pe noi, ca doctori că și noi trebuie să ne protejăm atunci când mergem la vizită, nu mai stăm, cum stăteam înainte câte 20-30 de minute cu pacientul, decât dacă este necesar, în rest, povestim la telefon.
Este greu de suportat, mai ales la pacienții care sunt asimptomatici sau cu simptome minore. Legislația actuală în România prevede ca orice pacient infectat cu virusul SARS COV 2 să stea spitalizat până la negativare. Nu avem pacienți care să fie diagnosticați și care să stea acasă, dacă sunt asimptomatici”, a spus medicul, citată de gandul.ro.
”Poate că am avut la început pacienți care nu neapărat au zis că nu există virusul, dar că nu înțeleg de unde l-au luat. Am avut pacienți care, conform a ceea ce spuneau, au respectat regulile de distanțare socială, s-au expus cât se poate de puțin, nu au venit în contact cu nimeni și atunci le-a fost greu să înțeleagă care a fost calea de transmitere. Sunt și pacienți, într-adevăr, care merg, hai să spunem, pe aceste teorii conspiraționale că nu există virusul, dar au fost cazuri de excepție.
Majoritatea au înțeles pentru că au avut o minimă simptomatologie. Foarte mulți dintre cei cu simptome ușoare ne-au spus că și-au pierdut gustul și mirosul. Și atunci, cumva, noi spunându-le că este o manifestare a virusului, chiar dacă nu e un simptom să spune grav, și-au dat seama că într-adevăr este în contextul infecției cu SARS-COV 2″, a mai spus Irina Filipescu.