Coronavirus. Judecătorul Cristi Danilet: „Ca locuitor al Clujului, am contribuit la înfiinţarea unui grup de susţinere şi voluntariat în cazul în care lucrurile se vor înrăutăţi, `Vă ajutăm din Cluj`, după modelul celor din Sibiu şi Bucureşti: voi fi din echipa de coordonare municipală a grupului şi m-am oferit voluntar pentru a răspunde de …”

Updated on martie 14, 2020 Judecătorul Cristi Danilet anunță câteva măsuri luate personal, acum când în România se apropie de 100 de cazuri.

Cristi Danilet: „Cu privire la Coronavirus vă spun ce am făcut eu zilele acestea ca judecător, ca membru de familie, ca ONG-ist:
1. Ca membru în colegiul de conducere al Tribunalului Cluj am luat decizia ca până pe 1 mai 2020 să reducem drastic activitatea: vom lucra cât mai mult de la domiciliu, atât judecătorii, cât şi grefierii sau vom veni prin rotaţie la instanţă astfel încât să nu fim toţi deodată în birou; vom judeca la instanţă numai cauzele urgente anunţate deja public pe pagina noastră de net. Am sugerat ca acest lucru să fie valabil şi pentru Judecătoriile din judeţ;

Coronavirus. Judecătorul Cristi Danilet: „Ca locuitor al Clujului, am contribuit la înfiinţarea unui grup de susţinere şi voluntariat în cazul în care lucrurile se vor înrăutăţi, `Vă ajutăm din Cluj`, după modelul celor din Sibiu şi Bucureşti: voi fi din echipa de coordonare municipală a grupului şi m-am oferit voluntar pentru a răspunde de ...” 1

2. Ca judecător, am dispus preschimbarea termenelor de judecată în toate dosarele din martie şi aprilie 2020, astfel că vor pleca către părţi citaţii cu noile termene, iar avocaţii au fost deja anunţaţi telefonic despre aceasta de către grefier; pentru dosarele cu deţinuţi condamnaţi voi soluţiona cauzele (contestaţii la executare, liberări condiţionate) numai dacă ei solicită ca acest lucru să se facă în lipsa lor sau prin videoconferinţă, altfel voi amâna pentru 6 şi 7 mai; dosarele cu arestaţi preventiv le voi soluţiona evitând prezenţa persoanelor străine de cauză;

3. Ca locuitor al Clujului, am contribuit la înfiinţarea unui grup de susţinere şi voluntariat în cazul în care lucrurile se vor înrăutăţi, `Vă ajutăm din Cluj`, după modelul celor din Sibiu şi Bucureşti: voi fi din echipa de coordonare municipală a grupului şi m-am oferit voluntar pentru a răspunde de contactul cu locuitorii de pe strada mea; am comandat deja în străinătate produse şi materiale care mă pot ajuta în caz de intervenţie la persoane care vor avea probleme de alimentare sau contact cu autorităţile.

4. Ca membru de familie, am luat decizia să nu mă întâlnesc cu ceilalţi membri ai familiei extinse cel puţin o lună de zile. I-am sfătuit pe toţi să stea în casă cât mai mult timp, să se spele pe mâini cât mai des şi să evite orice contacte cu vecini sau prieteni. Bineînţeles, toţi vom lua vitamina C cu moderaţie.
5. Ca membru în VeDem Just am contribuit la scrierea de materiale informative cu privire la regulile de urmat în aceste zile, pe care le-am distribuit grupurilor de susţinători ai asociaţiei şi către elevii din programul de educaţie juridică pe care îl coordonez.

Advertisements
error: Content is protected !!