Updated on februarie 27, 2020 CFR Cluj are parte de o veste mai puțin obișnuită.Un spaniol a fost depistat cu coronavirus în Sevilla. Meciul se joacă în seara asta, de la 22:00.
Returul Sevilla CFR Cluj e în direct pe Digi Sport 1 joi, de la ora 22:00, și pe digisport.ro pentru abonații RCS-RDS. De asemenea, partida poate fi urmărită pe telefon sau pe tabletă în aplicația Digi Online.
Un bărbat, în vârstă de 62 de ani, internat la Spitalul Virgen del Rocío din Sevilla, este primul caz de pacient infectat cu coronavirus de pe teritoriul Spaniei, după cum susțin cei de la El Pais. Pacientul, care suferă de pneumonie, a fost izolat într-o cameră de spital, conform protocolului, dar situația sa nu este una gravă,
Ceea ce-i contrariază cel mai mult pe spanioli este faptul că pacientul nu a călătorit în niciuna dintre zonele considerate de risc de către Ministerul Sănătății, așa cum sunt cele patru regiuni din Italia: Lombardia, Veneto, Piemonte, Emilia Romagna, precum și țările asiatice China, Japonia, Coreea de Sud, Iran și Singapore.
”Înseamnă că pacientul a dobândit boala în Andaluzia, astfel că acum se investighează cum a fost posibil. Este o dovadă că acest virus s-a instalat de câteva zile, fără ca noi să știm”, sunt niște reacții din partea unor surse medicale spaniole, citate de El Pais.
Este limpede că în Sevilla lucrurile au șanse să se precipite. Rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile, mai ales că joi, 27 februarie 2020, este programat și crucialul meci din Europa League, dintre Sevilla și CFR Cluj. După 1-1 în Gruia, andaluzii au prima șansă de calificare în optimi.