Updated on ianuarie 31, 2020 Reprezentanții asociațiilor Umbrela Anticorupție Cluj, Rosia Montana in UNESCO World Heritage, Uniți Salvăm și Declic, organizează astăzi proteste în fața sediilor PNL din întreaga țară unde cer Guvernului să ia măsuri urgente pentru a introduce Roția Montană în UNESCO.
„Începând cu ora 9:00, vom fi prezenți în fața sediilor PNL din toată țara.
Vom afișa bannere cu „Roșia Montană in UNESCO” si le vom cere să trimită de urgență notificarea.
Domnule ministru Bogdan Gheorghiu, vineri, ora 19:00 expiră termenul oficial până la care România poate notifica UNESCO privind includerea Roșiei Montane pe agenda comitetului.
Dacă acest moment este ratat, întreaga procedură trebuie reluată de la zero. Toate acestea se întâmplă în timp ce Roșia Montană e propusă, la recomandarea experților, pentru a fi inclusă direct în Lista Patrimoniului Mondial în Pericol. Acest lucru ar aduce asistență și eventuale fonduri pentru conservarea și punerea în siguranță a clădirilor monument istoric chiar de la UNESCO.
Așteptăm un răspuns clar si ferm”, au anunțat organizatorii protestului.
„Domnule prim-ministru Ludovic Orban,
Domnilor miniștrii Bogdan Gheorghiu, Cătălin Predoiu, Florin Câțu, Virgil Popescu, Bogdan Aurescu
V-ați asumat prin programul de guvernare, la punctul 10: ”reluarea procesului de includere a Roșiei Montana în patrimoniul UNESCO”.
Aveți în acest moment un rol-cheie în procedura de includere a Roșiei Montane în UNESCO. De decizia dvs. depinde soarta unei comunități și a unui patrimoniu excepțional, fără seamăn în lume.
Vă cerem, domnule prim-ministru Ludovic Orban, să vă asumați reluarea procedurilor de înscriere a Roșiei Montane în UNESCO și să trimiteți de urgență notificarea la UNESCO!”, au mai transmis aceștia.