Updated on decembrie 17, 2019 Cluj Napoca a cunoscut o dezvoltare fără precedent în ultimul deceniu, iar orașe precum Iași se află nu departe în urmă.
Dezvoltarea a adus cu sine și dificultăți pentru cetățeni.
Vasile Ernu a scris pe Facebook: „Am vizitat în ultimele zile cele doua orașe. Am trăit în ambele, le cunosc binișor.
Iașiul se uită cu jind spre Cluj, vor o dezvoltare accelerată ca acolo. Iașiul nu știe ce-și dorește. Probabil va face aceleași greșeli tipice dezvoltării agresive.
Acum la Iași „investitorii strategici” atacă orașul, vor să cucerească centrul. După apariția „monstrului Pallas” de lângă Palat acum se anunță ceva noi „monștri imobiliari” lângă Trei Ierarhi. Capitalul vrea să stea lângă Sfânta Parascheva. Opoziție puțină.
Iașiul a accelerat dezvoltarea. Aleargă după Cluj dar orașul este încă uman. Orașul încă e pentru oameni. Încă se simte timpul, încă este puțină tihnă și respiro pentru discuții molcome. Aici mai vezi zâmbetul acela nemarketizat, uman. Ochii încă nu sunt încețoșați.
La Cluj lucrurile sunt cumva tranșate. Orașul are o direcție clara: cu toată viteza înainte. Oamenii sunt mai grăbiți. Se claxonează mai dihai ca în București: asta m-a surprins.
Mai toți foștii mei profi de filosofie acum au cabinete de consiliere psiho-existențială.
Dezvoltarea accelerată vine la pachet cu depresia iar depresia nu poate fi tratată prin relații umane clasice pentru că nu e timp. Timpul e pentru muncă. Într-un oraș dezvoltat relațiile devin un lux prea scump. Depresia și singurătatea se lecuieste la cabinet.
Clujul este mai trist decât Iași. Dar încă se ține bine. Nu a cedat nervos. E la limită. Preturile și dezvoltarea fac presiuni serioase pe nervii întinși. Oamenii încă nu conștientizează riscurile dar le somatizează.
Clujul știe să se vândă bine, e mult PR și sclipici care produc miraje. Toți se uită spre acest miraj. În spatele mirajului se scund multe probleme și monștri necunoscuți despre care se discută puțin. Intilnirea cu realitatea se amână.
Cum pot fi oprite toate astea? Ține de o continuă negociere: de a nu lasă orașul să devină doar un spațiu al capitalului iar oamenii niște banale resurse umane ieftine. Orașul e mai întâi pentru oameni. Ar trebui.
Când îți dai seama ca orașul nu mai este pentru oameni? Când dispare spațiul public, bunul comun, așa cum sunt ghetourile de lux sau cartierele rezidențiale exclusiviste de tip nou, cele pentru clasa de mijloc tip Borhanci. Un dezastru urbanistic lipsit de infrastructura publică , instituții, parcuri, trotuare, transport public, grădinițe, spitale, școli. Adică lipsit de viață. În astfel de cartiere nu ai cum sa fii altfel decât deprimat.
Dar de la geam se vede dezvoltarea care-ți promite fericirea. Speranța încă e gratis.
Mă întorc spre Bucuresti: un oraș cu probleme și mai grave dar și cu multe supape.
Mulțumesc celor care au avut timp de o mică discuție și scuze dacă am greșit cu ceva.
Vă îmbrățișez.”