Foto Cluj. Zi de iarnă. La Băișoara stratul de zăpadă are aproximativ 6 centimetri, iar la Vlădeasa, 11 centimetri

Updated on octombrie 31, 2019 Zăpadă astăzi în zona de munte a județului Cluj. Vremea rece se va menține până sâmbătă, de duminică temperaturile vor crește la 16-17 grade.

Potrivit meteorologilor, la Băișoara stratul de zăpadă are aproximativ 6 centimetri, iar la Vlădeasa, 11 centimetri. “Iarna” nu va ține prea mult, însă, pentru că în următoarele zile temperaturile vor crește.

Foto Cluj. Zi de iarnă. La Băișoara stratul de zăpadă are aproximativ 6 centimetri, iar la Vlădeasa, 11 centimetri 1

„A nins și s-a depus stras de zăpadă, cuprins între 5 și 15 centimetri. În stațiile noastre, cel mai mare strat este la Vlădeasa. S-ar putea să mai avem fulguieli pe parcursul zilei de astăzi, iar mâine și poimâine vor fi doar pe crestele montane, pe la 1.400 – 1.500 de metri. Dar încet, încet începe să se încălzească, astefl încât și în zona montană vom avea în jur de 10 grade”, a declarat pentru EBS Radio Narcis Maier, șeful Serviciului Prognoză Meteo din cadrul Centrului Regional Transilvania Nord.

 

Cabana Vladeasa: „
„Săniuta fuge
Nimeni n-o ajunge
Are dor de ducă
Parca ar fi năluca
Probabil mai avem de asteptat, dar urmează 😉
by Matei Cristian”
Foto Cluj. Zi de iarnă. La Băișoara stratul de zăpadă are aproximativ 6 centimetri, iar la Vlădeasa, 11 centimetri 2

Cabana Moţilor
Foto Cluj. Zi de iarnă. La Băișoara stratul de zăpadă are aproximativ 6 centimetri, iar la Vlădeasa, 11 centimetri 3

Pe grupul de Facebook Info Trafic jud Cluj, Bucur Andrei a scris: „La intrare in statiunea Muntele Baisorii sunt copaci cu crengile lasate de la zapada…”
Foto Cluj. Zi de iarnă. La Băișoara stratul de zăpadă are aproximativ 6 centimetri, iar la Vlădeasa, 11 centimetri 4

Foto Cluj. Zi de iarnă. La Băișoara stratul de zăpadă are aproximativ 6 centimetri, iar la Vlădeasa, 11 centimetri 5

Foto Cluj. Zi de iarnă. La Băișoara stratul de zăpadă are aproximativ 6 centimetri, iar la Vlădeasa, 11 centimetri 6

Revenim cu detalii!

Advertisements
error: Content is protected !!