Updated on octombrie 21, 2019 Medici din Cluj au consultat gratuit 200 de persoane de la sate în cadrul campaniei „Nu am facut destul”.
Anca Simina: „Oamenii în alb pe care îi vedeți au consultat 200 de pacienți în ultimele două zile. Au venit de la Cluj și nu s-au plâns nici de drumurile proaste, nici de timpul liber la care renunță, nici de oboseală.
Invizibili, în spatele lor sunt alți oameni buni din Satu Mare – ne-au gătit ce-au știut mai bine, ne-au primit ad litteram la ei acasă, n-au dormit ca să ne aștepte.
Pentru ei și pentru Laura, care a gândit acum șase ani programul ăsta și care nu renunță, vreau să-mi închipui un stat bun, ascuns ca un iepure-n joben, care abia așteaptă să le dea la schimb un #program #national de #screening pentru #cancerul de sân.
Din colțul meu, nu-mi amintesc de vreun an în care să fi trăit mai intens”.
Laura Ivancioiu: „Sunt la o caravana de testari gratuite prin sate. „Nu am facut destul” se cheama, e un proiect care mi-e foarte drag si imi aduce multe satisfactii, de 6 ani deja.
Dar cu ocazia asta am sau aud si astfel de discutii:
📍 Cati ani aveti?
84 (sau 67 sau 46 sau 38)
Cand v-ati facut ultima data o ecografie la sani?
Pai nu mi-am facut niciodata!
📌 Aveti rude care au avut cancer?
Da, mama.
Ce fel de cancer avea?
Nu stiu, dar avea noduli si de cate ori o operau, ii mutau nodulii aia peste tot.
📌 Cand v-ati facut ultima data palpare, singura, la sani?
A, pai tot timpul imi fac!
Dar, asa ca sa stiu ce trec aici, pe fisa, cat sa trec, acum o zi, o luna, 6 luni?
6 luni!
📌 Catre studenti: Voi aveti cursuri de comunicare, de empatie la facultatea de medicina?
Nu! Avem un curs de psihologie, dar ne invata cum sa vorbim cu pacientul in functie de zodie, despre chakre si despre altele de genul asta.
📌 Cand v-ati facut ultima autopalpare?
Pai eu nu mai am un san, ca am facut mastectomie, iar la celalalt nu ma palpez, ca mi-e frica de ce o sa gasesc”.
Primarul Irina Lazăr-Onescu: „Sănătate, că-i mai bună decât toate!
Astăzi la Petriș se efectuează consultații medicale GRATUITE (inimă, plămâni, alunițe, diabet, IMC) și ecografii mamare pentru prevenția cancerului la sân.
Mulțumesc din suflet echipei “Nu am făcut destul”, medicilor voluntari și studenților care îi asistă, pentru că anul acesta au inclus și comuna noastră în campania lor. Mulțumesc și ție, Laura Ivancioiu, pentru oportunitate ❤️
Este vital pentru locuitorii din mediul rural să aibă acces la servicii medicale și să înțeleagă importanța prevenției pentru sănătatea lor. Astfel de acțiuni voluntare sunt cu atât mai admirabile cu cât multe dintre doamnele și domnișoarele care astăzi au venit la control nu au mijloacele financiare pentru a efectua aceste consultații sau pentru a se deplasa zeci de kilometri până la cea mai apropiată unitate sanitară care oferă aceste servicii.
Jos pălăria în fața celor care și-au dăruit voluntar timpul și priceperea pentru a aduce un strop de sănătate în comunitățile rurale ❤️”