Updated on octombrie 7, 2019 Între 7 și 12 octombrie, la Grand Hotel Italia din Cluj Napoca, are loc Campionatul Mondial de Darts. Evenimentul este unic în istoria acestui sport, întrucât este organizat pentru prima dată într-o țară din Europa de Est.
Înaintea acestui eveniment primarul Emil Boc a impresionat din nou prin modestia de care dă dovadă.
Cristian Bilby Cimpoca a scris pe Facebook: „Textul e cam lung, dar merită, zic… Întâmplare de Cluj, azi, varianta scurtă:
Am plecat duminică de dimineață către Cluj, pentru Cupa Mondială la Darts, competiție organizată de Federația Română de Darts și World Darts Federation, cu sprijinul Consiliului Local și al Primăriei Cluj-Napoca.
Turneul se desfășoară la Grand Hotel Italia.
Dar nu asta voiam să vă spun…
Am ajuns la Hotel, ne-am cazat, apoi am ieșit să mâncăm. În hotel, în desfășurare, vreo 3 nunți, „de zi”, așa cum e obiceiul pe-aici.
La întoarcere, am rămas puțin la intrare să fumez. În fața intrării, opresc multe mașini, cu invitați la nunți. Oprește și un taxi, din care coboară un domn și o doamnă, îmbrăcați frumos, că de invitați la nuntă. Mă uit mai bine, aproape să scap țigara… Domnul, nimeni altul decât dom’ primar Emil Boc… Mă uit ca prostu’ in timp ce domnul o așteaptă pe doamna, întinzandu-i brațul și gândesc: „Bine bre… păi nu tu șofer, nu tu mașină șmecheră… cu taxiul ca toți sărakii? O mai fi și plătit, că așa mi s-a părut…”
Gândind tâmp, și cel mai probabil cu o față de imbecil, mă uit la domnul și doamna care se apropie. Mă uit ca vita in jurul meu să văd, e vreo televiziune, vreun reporter… Nimic! Îmi duc mâna către gluga gecii ce o aveam pe cap, de frig și o dau jos. Probabil că domnul Boc a luat-o ca pe un gest de respect, ca atunci când domnii de pe vremuri își scoteau pălăriile, salutându-se, fiindcă-mi zâmbește, și-mi întinde mâna. Dau mâna cu dânsul spunând, evident, un nu prea inteligent „bună ziua dom’ primar”!, după care prind curaj și-i zic: „Veniți să ne vizitați la turneu, nu-i așa”?
Se oprește la ușa rotativă, se uită la mine și zice: „La Darts? La Cupa Mondială? Sigur că vin!” Dă să plece, se întoarce și zice: „Felicitări, și mulțumim că l-ați organizat la noi in oraș!”
Distracție plăcută la nuntă, dom’ Primar!
Sau cam cât de ușor e să fii om mișto, într-un oraș mișto.
Atât.”