Updated on septembrie 30, 2019 Discuțiile față de eficiența transportului public din Cluj Napoca sunt eterne. Locuitorii comunei Florești sunt printre cei mai nemulțumiți, din cauza timpului îndelungat pe care autobuzele, blocate în trafic, îl fac, a prețului mare a biletelor și a aglomerației din mijloacele de transport.
Spre comparație, Brașovul a introdus curse metropolitane spre localitățile Cristian și Ghimbav. Biletul Ghimbav/Cristian-Brașov este valabil și pentru călătorii pe autobuzele din orașul Brașov, timp de 50 de minute. Pentru că la Brașov, cu un bilet de 2,5 lei, poți circula timp de 50 de minute cu câte autobuze dorești.
Marius Pop a scris pe Facebook: „Locuiesc în Florești, nu în Cluj-Napoca. Nu mă uit la televizor dar mai ascult radioul cănd mă deplasez cu autoturismul iar știri prind rar. Așa că nu prea am informații oficiale.
Văd însă și aud lumea. Am văzut că primarul Boc vrea să facă transportul în comun mai atractiv, sens în care în unele zone au apărut zone care au benzi destinate exclusiv Companiei de Transport Public (CTP).
Am auzit că vrea să se extindă și în alte locuri. Toate bune și frumoase dar încă nu văd avantajul de a mă deplasa cu CTP. La orele când se depasează majoritatea populației (muncitori și elevi) e aglomerat, stai în picioare… prețul biletelor ca să mă duc în oraș și să mă întorc se ridică la 11 lei.
Eu, care locuiesc în capătul Floreștiului, cel îndepărtat de oraș, ies mai ieftin cu autoturismul personal, chiar dacă mă deplasez singur. Evident că în situația în care mergem doi, ies la juma’ de preț față de CTP și avem și loc asigurat.
Deci unde e avantajul CTP?”
Bâldea Ioan: „Floresti 6:38-Cluj(Billa) 7:30. Banda dedicata pentru bus, banda pentru bus!”
Eva Csiki: „D-le primar aș vrea să vă întreb de ce nu putem face abonament numai pe liniile M. Suntem obligati să facem abonament si pe o linie pe oraș. Atunci eu vă întreb de ce nu puteti face in asa fel incat sa circule M – le in mai multe cartiere ale clujului”.

