Updated on septembrie 29, 2019 Cei de la ISU Cluj au postat pe Facebook un text în care îl prezintă pe Rareș, unul dintre pompierii salvatori ai instituției.
ISU Cluj a scris pe Facebook: „Sună alarma în subunitatea de pompieri pentru a anunța un nou accident rutier.
Rareș se echipează în grabă alături de colegii săi și gonesc spre locul unde cel mai probabil se afla cineva care are nevoie de ajutor.
Ajung pe strada Sfântul Ion și găsesc două mașini avariate, iar întruna dintre se aflau încarcerați doi părinți pe locurile din față, în stare gravă, și doi bebeluși gemeni, fixați bine în scoicile de protecție, care chicoteau pe locurile din spate, fără a da semne că știau ce s-a întâmplat.
Din acele momente încărcarea pe medicii și pompierii aflați la locul accidentului a ajuns la cote maxime. Timp de două ore, cât s-au dedicat pentru a salva întreaga familie, pe stațiile de comunicare ale pompierilor nu s-a auzit nimic. Abia apoi se aude înfundat pe stație: „Am reușit să urcăm părinții în ambulanțe, iar cei doi bebeluși sunt în cea de-a treia. Bebelușii nu par să fi suferit afecțiuni în urma accidentului”.
Ambulanțele pleacă în grabă la spital, iar pompierii își strâng lucrurile pentru a se întoarce la subunitate.
Așa a decurs doar una dintre miile de intervenții la care Rareș a răspuns, indiferent dacă a fost nevoie să descarcereze sau să folosească echipamentele de alpinism sau să acorde primul ajutor calificat pe ambulanța SMURD. Pentru el faptul că a putut fi de ajutor celor aflați în suferință îl determină să zâmbească și să te privească sincer de fiecare dată când te va întâlni. Mai mult decât atât, în timpul liber, el se dedică ca și voluntar într-o altă organizație de salvatori.
El este singurul pompieri clujean care a participat la #ForFirEx2019, cel mai mare exercițiu pentru stingerea focurilor de pădure desfășurat în România, în calitate de voluntar al asociației Caini de Salvare Transilvania (C.S.T.).
Rareș este de o modestie extraordinară și cu dragoste imensă față de oameni. Noi îi mulțumim pentru tot ceea ce face, iar pentru noi este și va fi mereu un erou!”




